„Manole” de la BNR

Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră au acordat vreo atenţie ştirii publicate zilele trecute, prin care se făcea vorbire despre „turnătorul” la Securitate Mugur Isărescu. În fond, ca ştire restrânsă a apărut pe agenţiile specializate şi pe televiziuni, ea trecând aproape neobservată, printre materiale de sezon, precum ce cadou să-i cumperi prietenei în funcţie de zodie ori secretele frământării mucenicilor. Informaţia a fost preluată din ziarul România Liberă, unde jurnaliştii i-au acordat lui „Manole” de la BNR spaţii ample, în care se povesteşte cu lux de amănunte cum acesta oferea informaţii la unitatea militară a Securităţii după întâlniri avute cu reprezentanţi ai mediului economic american şi britanic, bănuiţi, de asemenea, de legături cu diverse agenţii ale serviciilor secrete. Pe cine mai interesează astăzi calitatea de turnător la Securitate? Drept dovadă a valurilor stârnite în spaţiul public, pe nimeni. Nicio reacţie oficială din partea celui vizat, nici din partea instituţiei pe care acesta o conduce. De asemenea, peste subiect s-a aşternut o linişte deplină, românii fiind în goană după flori şi cadouri pentru doamne, nicidecum preocupaţi de subiecte neimportante precum trecutul securistic al primului bancher al ţării. Inclusiv pe forumuri şi pe reţelele de socializare, comentariile păreau mai degrabă laudative la adresa lui Isărescu, unele voci dorind să spună că e bine că s-a oprit doar la micile turnătorii şi nu s-a dedat la acte de poliţie politică.
Prin urmare, cui mai foloseşte astăzi o astfel de informaţie? Din câte se pare, nici măcar Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), organism care, printr-un răspuns sec, anunţă că nu poate să verifice astfel de date, întrucât dl Isărescu a primit deja un verdict de necolaborare cu Securitatea ca poliţie politică încă din 2002, aşa că acum nu mai poate relua acest demers, decât în urma unor noi solicitări oficiale, bazate pe probe. Vorbim despre un organism plătit din bani publici şi despre a cărui existenţă mai aflăm doar cu astfel de ocazii. Eu, unul dacă nu exista subiectul „Manole”, chiar nu ştiam dacă CNSAS mai există. În fond, nu ştiu care mai e rostul unei astfel de instituţii, după ce legea regretatului Ticu Dumitrescu, în baza căreia a fost creat şi mai funcţionează acest organism, a fost declarată neconstituţională. Aceasta se întâmpla în anul 2008, într-un an fierbinte din punct de vedere electoral. Ca o coincidenţă nefericită, fostul şef al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici a decedat la puţin timp după ce legea pe care o iniţiase a căzut la Curte, printre rândurile căreia se bănuia la acea vreme că s-ar afla tot foşti colaboratori ai odioasei Securităţi.
Revenind însă la „Manole”, este clar că subiectul turnătorilor, colaboratorilor şi torţionarilor fostei Securităţi nu mai interesează pe nimeni. La fel, se va întâmpla, peste câţiva ani cu subiecte precum Revoluţia sau mineriadele, pe care Parchetul General le-a resuscitat din porniri pe care unii le-ar considera de neînţeles. Se vede că românii sunt mult mai interesaţi de cine le măreşte salariile şi pensiile, de stilul de viaţă sănătos şi de lupta cu multinaţionalele, decât să afle cine sunt cei care îi conduc. Cât despre Mugur Isărescu, eu, unul, mi-am pus deseori întrebarea care sunt meritele pentru care acest personaj reuşeşte să se menţină de atâţia ani în vârful celei mai importante instituţii a României. Am mai făcut-o odată acum doi ani, de când a izbucnit criza francului elveţian, şi când mă întrebam, în plus, pe cine mai reprezintă. Că pe români în niciun caz. Astăzi, judecând la rece, îmi dau seama că toate aceste întrebări sunt de prisos. „Manole” de la BNR este doar rodul unui imens şir de „coincidenţe”, care probabil vor muri zidite la temelia României, în ciuda eforturilor de Sisif ale altora, după modelul Anei, din balada populară a meşterului cu acelaşi nume...