Aceeaşi Lumină, o altfel de sărbătoare

 

 

Acum că Paştele s-a încheiat încep bilanţurile -- câţi cozonaci au cumpărat şi mâncat românii, câte ouă au ciocnit, câte tone de băutură au înghiţit, câţi miei au învârtit în frigare, câţi au ajuns la spital, iar alţii după gratii... Dacă socotelile economice ne arată adevărata greutate a portofelelor românilor, statisticile de la Ambulanţă, Poliţie şi Pompieri ne spun cât de nesăbuiţi suntem când vin sărbătorile, fie ele pascale, de iarnă ori onomastici.

Mâncăm prea mult, bem până ne pierdem minţile, sărim la bătaie, ne ciomăgim în loc să ne vedem de ale noastre şi de familie. Accidente, bătăie, spargeri, atentate (pe la străini), gălăgie, bârfe, scandaluri. Sărbători pe la vecini, prin staţiuni exotice, prin lume, fiecare după cum şi-a dorit, a simţit şi a putut. Aşa este mereu, dar oare nu ar putea ca lucrurile să se schimbe? De ce ar fi nevoie ca la astfel de momente să fie linişte cu adevărat? Să vezi oameni bucuroşi de reîntâlnirea cu familia, cu prietenii, să vezi bătrâni zâmbind lin, să vezi copii fericiţi că oamenii mari care le dau zi de zi lecţii de comportament nu se mai ceartă, să vezi pompieri stând degeaba şi plictisindu-se ori ambulanţe trase pe dreapta că nimeni nu le-a mai chemat pe nicăieri. Poate atunci petrecerile chinuite de la televizor ar putea lăsa locul reportajelor despre locurile frumoase din ţară, despre oamenii care aduc Lumină prin simpla lor prezenţă, despre cum să creştem şi să ne susţinem frumos unul pe altul ca să ne fie bine.

Sărbătorile pascale nu sunt musai prilej de chiolhanuri, aşa cum am tot văzut pe la posturile de televiziune, chefuri încheiate, cele mai multe, la spital. Nu sunt nici un moment în care să bicium Caii Putere într-atât încât să se oprească în şanţ ori în vreun copac, aruncându-şi călătorii direct în braţele echipajelor de descarcerare. Sunt doar momente în care să stăm cu noi, să ne gândim cum ne facem ordine în viaţă astfel încât să punem umărul la tot ceea ce se întâmplă în jur ca să nu mai avem apoi motive să ne plângem că viaţa e grea, că banii sunt puţini, că alţii ne conduc destinele. Însă atât timp cât dăm tihna pe gălăgie, aprecierea pe invidie şi încrederea pe spaima zilei de mâine mare lucru nu se va întâmpla şi degeaba sperăm că Lumina Învierii ne va fi călăuză încă un an dacă n-o lăsăm să alunge întunericul din gânduri şi fapte.

Maura ANGHEL