Alegerile s-au terminat, bâlciul continuă

Pe 11 decembrie, după cum se ştie, au avut loc, în România, alegerile parlamentare. Pe data respectivă şi încă vreo trei-patru zile, până când să se anunţe rezultatele definitive, emoţiile (fie ele pozitive sau negative), demisiile şi promovările, felicitările ori condoleanţele, depunerea „darului”, discuţiile şi controversele erau cât se poate de normale. După, însă, cel puţin la nivelul segmentului politic – căci jurnaliştii, analiştii şi sociologii abia de acum încolo au de lucru – trebuia, în regim de maximă urgenţă, dar şi maximă seriozitate şi maximum de profesionalism, trecut la treabă. Şi aşa s-a creat impresia, cu argumente de tot felul şi din toate părţile, că acest scrutin a fost o sumă de jonglerii ca de bâlci, cu finalul cât se poate de previzibil, chiar în detalii (exemplu, de sus-semnatul prognozând corect, în urmă cu o lună, 16 din cele 17 nume ale viitorilor parlamentari care vor reprezenta Iaşul...).
Da, aşa ar fi fost normal, într-o ţară cu politicieni normali, adică profesionişti, iar nu amatori de profituri şi satisfaceri, cu prioritate, ale intereselor personale, de familie, grup şi partid.
Aşa încât, în realitate, constatăm, cu neplăcere, dar şi cu revoltă - pentru că, la un anumit nivel, acela al constituirii viitorului executiv, urmările felului şi timpului în care va avea lor această constituire se vor răsfrânge asupra întregii societăţi – că bâlciul continuă. Şi la PNL, prin punerea drept lider interimar a unei persoane nerecomandată de nimic pentru această responsabilitate, însă, mai ales, prin împingerea cât mai departe a unor alegeri menite a configura noua conducere a partidului, amânare ce nu are alt scop decât crearea timpului necesar pentru tragerea de sfori şi efectuarea unor aranjamente de culise. Şi la USR, care, la prima participare la legislative, a câştigat locul trei (ceea ce, totuşi, având în vedere procentul obţinut, inferior sondajelor şi speranţelor liderilor acestei formaţiuni încropite în grabă, nu-i dă dreptul a fi numită „a treia forţă politică”, putând fi doar, la nevoie, încă un partid-balama; şi încă unul în care au început deja lupta pentru şefie şi disensiunile.
Cel mai îngrijorător este, însă, aşa cum subliniam şi mai sus, procesul de configurare a viitorului cabinet. Deja se înregistrează opinii diametral opuse între locatarul principal de la Cotroceni şi liderul PSD; indiferent care dintre aceştia va reuşi să-şi impună poziţia, e de aşteptat ca războiul ce mocneşte să nu se stingă odată cu investirea noului cabinet, ci să continue ori până la căderea lui, ori până la finele mandatului prezidenţial, nefiind exclus nici scenariul referitor la suspendarea celui care îndeplineşte, aşa cum poate şi el, funcţia de preşedinte.
Din puţinele şi palidele noastre speranţe, referitoare la depăşirea etapei permanentelor bătălii între diferite segmente ale puterii executive, s-a ales, din nou praful. Legi strâmbe, ce permit tot felul de interpretări şi politicieni lipsiţi de responsabilitate aduc, din nou, România, la statutul de ţară nesigură politic – calificativ ce se transferă, instantaneu, şi în plan economic.