Anul zero

Am urmărit cu oarecare interes, scăzut recunosc, seria de întâlniri pe care noul preşedinte al României le-a avut cu reprezentanţii partidelor politice pe tema legislaţiei electorale. Spre deosebire de anii trecuţi, când la pupitrul de moderator al discuţiilor se afla „jucătorul” Traian Băsescu, la final nu am mai avut parte de ninciun fel de declaraţii interesante, chiar dacă uneori belicoase, prin care mai aflai şi altceva decât vor partidele să ne comunice. Altfel, am asistat la un periplu al şefilor politici pe la uşa Cotroceniului, de unde fiecare a ieşit cu propria poezie, învăţată de-acasă. Unii vor vot pe liste, alţii vot mixt, iar alţii, precum Dan Diaconescu – ar vrea ca la vot să fie aduşi inclusiv copiii de 16 ani, dacă se poate şi în mod obligatoriu, că fascinanta Românie îi maturizează mai repede. Dacă această maturizare e un lucru bun sau nu, vom vedea peste câţiva ani sau câteva generaţii, când actualii angajaţi ai patriei îşi vor aştepta pensiile pe card sau pe ce instrumente de plată vor mai exista atunci. Puţini lideri am văzut, în schimb, să mai vorbească despre uninominal, despre al cărui eşec în planul clasei politice am mai vorbit în acest colţ de pagină. Semn că, dacă te-ai fript odată cu ciorbă, acum nu mai sufli o vorbă despre ea. Asta în planul parlamentar. În schimb, se vorbeşte despre „uniformizarea” tipurilor de scrutin din România, aducându-se din nou în atenţie alegerea primarilor în două tururi, cum a fost până în 2012, sau despre renunţarea la uninominal în cazul preşedintelui de Consiliu Judeţean, prin desemnarea acestuia de către o majoritate politică.
Ce înţeleg eu din toate astea este că, din nou, ne învârtim în jurul cozii, prin care facem experimente pe spatele românilor, în vreme ce politicienii îşi văd în continuare de ale lor afaceri şi sforării, cu un singur scop: de a se menţine cât mai mult în scaune şi de a pune mâna pe hălci cât mai consistente din banul public. Nu vreau să diminuez în vreun fel importanţa pe care modificarea legislaţiei electorale o are în acest moment, mai ales că, din câte am înţeles, calendarul pentru punerea ei în operă e foarte strâns, de doar câteva luni. Cred însă că, înainte de a schimba legi şi a inventa sisteme savante alegere a deputaţilor sau senatorilor, mai degrabă ar trebui gândite modalităţi de a-i sancţiona pe aleşi atunci când o iau pe arătură. Iar dacă prin uninominal ni se vorbea despre o mai strânsă legătură între ales şi alegător, ne-am dat seama, poate prea târziu, că acest lucru nu va putea fi realizat niciodată. Prin urmare, nişte sancţiuni clare pentru traseişti, cu o limitare a numărului de mandate pentru primari ori parlamentari (pe modelul prezidenţial, ca să nu mai fie invocată neconstituţionalitatea), ridicarea oricăror ambiguităţi în ce priveşte imunitatea în faţa legii, ar putea fi un bun început de discuţie pentru reforma clasei politice. Altfel, ne vom întâlni şi peste patru ani, şi peste opt, cu aceleaşi idei generoase şi exotice, dar nepuse niciodată în practică, amânând la nesfârşit „momentul zero” de la care românii să înceapă şi ei să simtă că trăiesc într-o ţară normală.