Are nevoie România de gărzi civice?

Potrivit definiţiilor din dicţionare, garda civică este acea „unitate care asigură paza şi liniştea într-o localitate”.
Cum paza şi liniştea constituie doi termeni cu accepţie destul de cuprinzătoare, aş încerca, prin două-trei exemple concrete, să subliniez la ce anume doresc să mă refer.
Municipiul Iaşi, strada X (nu dau un nume oarecare, deoarece întâmplările despre care voi face vorbire se re/găsesc în prea multe locuri). Din lipsa parcărilor (fapt de care se fac vinovaţi atât edilii, dar şi asociaţiile de proprietari/ locatari), extrem de multe maşini sunt staţionate pe trotuare. Situaţie în care, de voie-de nevoie, pietonii, inclusiv oameni în vârstă sau însoţitori ai unor copii ori ale unor persoane cu dizabilităţi, sunt nevoiţi să se deplaseze pe carosabil. Spaţiu, destinat, nu-i aşa?, teoretic şi practic, circulaţiei autoturismelor. În asemenea condiţii, dacă o maşină acroşează ori calcă un pieton, conducătorul acesteia are circumstanţe atenuante, deşi cel acroşat/ călcat nu are nici un fel de vină.
Comuna Y, tot din judeţul Iaşi. Traversată, de la un capăt la celălalt, de o şosea importantă, cu rang de „drum european”. Există, de-a lungul acestui perimetru, numeroase indicatoare care ar obliga, în principiu, la limitarea vitezei, ca să nu mai vorbim de obligaţia derivată din Codul rutier, de a adapta viteza la condiţiile de trafic, de a o încetini până la crearea condiţiilor de evitare a oricărui accident rutier. Dar cine să ţină seama de indicatoare? În nici un caz cei dotaţi cu maşini puternice şi „sânge în instalaţie”, pentru care şoselele nu sunt altceva decât locurile unde îşi pot pune în valoare, cu un orgoliu demn de o cauză mult mai bună, caii-putere şi, îndeosebi, inconştienţa. Aşa se face că, în comuna Y, de-a lungul anilor, s-au înregistrat numeroase victime printre pietoni, dintre care mulţi treceau, crezându-se în pază şi siguranţă, pe „zebrele” destinate anume lor.
Se pare – datele oficiale nu oferă clarificările necesare în acest sens – că numărul membrilor poliţiei rutiere ori locale, care ar trebui şi ar putea contribui la evitarea unor numeroase drame - potrivit statisticilor, România ocupă un nedorit şi dezonorant loc întâi în UE la numărul de morţi în accidente rutiere, cele mai multe dintre acestea având loc între o maşină şi un pieton.
Dacă sunt prea puţin poliţişti, dacă la aceasta se adaugă, agravant, lipsa unei educaţii rutiere corespunzătoare, începând de la prevenţia evenimentelor, ce ar fi oare dacă, mai ales în zonele afectate în mod frecvent şi dramatic de acestea, cetăţenii s-ar constitui în gărzi civice, care să ajute şi contribuie la disciplinarea participanţilor în trafic? Desigur, ar fi necesar un spirit de voluntariat (din nefericire, insuficient cultivat şi dezvoltat la noi), ar fi nevoie de sacrificarea unui timp...Dar, cu absolută certitudine, rezultatele ce ar fi înregistrate ar justifica toate acestea. Rămâne numai să se dorească aşa ceva, să existe iniţiative care să se concretizeze, înainte ca România să se eternizeze în locul întâi la accidente rutiere!