Atenţie: tânăra generaţie, ameninţată de imbecalizare!
Dimensiune font:
Dorian Obreja
Întotdeauna au existat – şi, cu siguranţă, vor continua să existe, rupturi şi conflicte între generaţii.
Cea mai tânără se simte încorsetată, ba chiar încătuşată/întemniţată în regulile şi principiile celei anterioare, tinzând către o libertate totală, de la care începând să-şi construiască propriile reguli şi principii, desigur, după chipul şi asemănarea sa.
Cea mai în vârstă este de la intrigată până la revoltată că nu se ţine cont de experienţa şi sfaturile sale, că tinerii tind către o libertate totală, scăpând. astfel, de sub monitorizare, control şi îndrumare.
Din păcate, lipsa tot mai acută de timp la mai toţi dintre noi reduce drastic, printre altele, din păcate, mai ales acel timp ce ar trebui acordat comunicării. Dacă ar fi vreme ca membrii fiecărei „tabere” să-şi explice şi susţină punctele de vedere, dar şi să încerce să le asculte, înţeleagă şi aceepte pe ale celorlalţi, cu certitudine nu s-ar mai înregistra tensiuni, certuri şi chiar despărţiri, mai scurte sau mai lungi, între părinţi şi copii. Probabil, ca întotdeauna, adevărul trebuie căutat şi ar putea fi găsit undeva pe la mijloc.
Dacă, în rândurile de faţă – însă nu numai –, mă situez de partea generaţiei mai în vârstă, aceasta se datorează nu apartenenţei mele la ea ca număr de ani, ci credinţei nestrămutate în adevărul conţinut de către maxima „cine uită greşelile trecutului, le poate repeta”. Generaţia mai în vârstă, într-un domeniu sau altul, într-un fel sau altul, a greşit; dar a ţinut minte greşeala, nu a mai repetat-o, şi ar dori ca nici cea tânără să nu recidiveze, suportând consecinţele ei. De aceea crede de cuviinţă să-şi împărtăşească (ceea ce e foarte bine) sau impună (ceea ce e foarte rău) experienţa. Numai că, aproape invariabil, răspunsul este că acum sunt alte vremuri, alţi oameni, alte principii, şi experienţele enterioare nu mai pot fi utile...
Dorinţa de a scrie aceste rânduri a fost declanşată de parcurgerea rezultatelor unui relativ recent sondaj de opinie, Conform rezultatelor date publicităţii, s-ar zice că cei mai mulţi români vor să semene cu un individ de tristă notorietate, cioban şi schimbător de valută înainte de 90, mare bogătaş şi politician după (adăstând oleacă şi după gratii). Tot în topul preferinţelor se află Monica T., personaj controversat, ba chiar contestabil. De mirare asemenea preferinţe, când pe listă se află modele care au făcut ceva în viaţa/activitatea lor, precum Hagi, Simona Halep, Florin Piersic ş.a.m.d.
Adevărat, un alt sondaj arată că printre modelele agreate de către tineri se află personalităţi precum Bill Gates, Steve Jobs, Ion Ţiriac Mugur Isărescu, însă şi Donald Trump, precum şi personulităţi (mă abţin să citez din listă)! Cât priveşte priorităţile tinerilor, ele ar fi, în ordine, să fie descurcăreţi, bine educaţi, originali, să îi mulţumească pe părinţi şi să fie oameni de caracter.
E greu să nu sesizăm, cu îngrijorare, atracţia către personaje cu performanţe de regulă materiale şi excesiv mediatizate, precum şi lipsa unor modele din spaţiul spiritual. Acel „descurcăreţ” nu este cu totul imputabil, dar nu ar trebui să ocupe primul loc pe lista priorităţilor!
Ar fi bine că între generaţii să se încheie, dacă nu pacea, cel puţin un armistiţiu, şi experienţa celor mai în vârstă să se îmbine, armonios, cu impetuozitatea şi dinamismul celor mai tineri. Dar aceasta rămâne, cel puţin deocamdată, doar un deziderat...
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau