foto  editorial Dorian Obreja

Dimensiune font:

Avem tehnocraţie, dar nu şi tehnocraţi!

| 20-03-2017 06:00

În 2007, tânăra democraţie românească înregistra o premieră: locatarul de la Cotroceni din acel moment devenea primul preşedinte al României suspendat de către Parlament, sub acuzaţia de a fi încălcat Constituţia.
Nu acest lucru am dorit, însă, să-l rememorez, ci o declaraţie făcută de către cel în chestiune la auzul intenţiei Parlamentului - „în maximum 5 minute voi demisiona din funcţie”. Exemplul cel mai flagrant de inconsecvenţă: imediat suspendatul renunţă la gestul anunţat.
Dacă exemplele bune ori lipsesc, sau nu sunt urmate în politica românească, cele rele abundă şi constituie modele copiate rapid. Aşa şi cu cel mai înainte amintit.
Pe 5 noiembrie anul trecut, personajul ce constituie subiectul acestor rânduri declara, negru pe alb, că nu va intra în nicio formaţiune politică, nu-şi va crea un partid şi nu va candida în alegerile pentru Parlament.
După doar patru luni, mai precis în prima decadă a lunii martie a.c., acelaşi personaj îşi lansează o organizaţie non-guvernamentală, despre care afirmă, atenţie!, că ia în calcul „foarte serios, inclusiv un proiect politic nou, o mişcare politică sau un partid politic”.
Oare ce să se fi întâmplat de să fi intervenit această întoarcere la 180 grade?
Simplu. În toamna trecută, personajul reprezenta un soi de mit despre tehnocraţie şi nu avusese nevoie să aibă partid pentru a parveni la funcţia de şef al executivului, ajungându-i susţinerea a două formaţiuni politice. Alegerile legislative, însă, din păcate pentru cel în discuţie, nu au fost câştigate de partidele susţinătoare; acestea, ulterior, s-au spălat pe mâini tot mai tranşant de cel care devenea, în tot mai mare măsură, un soi de lest, sau, cum declara un ex-ministru din cabinetul împricinatului, „un elefant prea mare”. Dar poate acţiunea de spălare a mâinilor nu ar fi avut loc, dacă susţinutul de odinioară nu ar fi emis pretenţia de a ajunge direct în fruntea unuia dintre cele două partide...
Să ne întoarcem la mitul despre tehnocraţie, încercând a-l demonta, ceea ce nu este deloc dificil. Pentru că întreaga carieră a subiectului – inclusiv perioadele în care a fost ministru în România şi echivalentul acestei funcţii la Bruxelles - nu se datorează, aşa cum s-ar presupune, unor calităţi profesionale deosebite, ci unei alianţe matrimoniale făcute cu persoana potrivită. Pe cale de consecinţă, nu sunt motive de îngrijorare pentru persoana în cauză: chiar dacă, în ţară, cariera sa politică pare a se fi desfăşurat meteoritic, de soarta lui vor avea grijă oameni importanţi de la Bruxelles. Chiar astăzi, de exemplu, personajul va fi primit în audienţă de preşedintele Comisiei Europene. Prilej cu care nu este exclus să se găsească o slujbă, mai mult sau mai puţin sinecuristă, pentru cel care a fost şi încă ar mai putea fi util unor grupuri de interese.
M-am oprit asupra acestui caz nu din interes pentru personaj, nu a fi meritat efortul, ci pentru a ilustra, încă o dată, adevărul trist că, în România, avem tehnocraţie, dar nu şi tehnocraţi!

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

loading...
 

 

Buburuza Mia printre roboţii prezentului

Adun amintiri după o vacanţă petrecută printre dealurile Bavariei... Acolo, printre pădurile dintre Nürnberg şi München a apărut pentru prima dată buburuza Mia. Ca orice personaj de poveste, a ...

Americanii, din lacul lui Trump, în puţul lui Zuckeberg?

După ce Donald Trump a locuit jumătate de an la Casa Albă, pot zice că scepticismul meu in ceea ce privea mersul SUA cu un asemenea preşedinte şi, pe cale de consecinţă, al lumii, a fost justificat. Ce ...

Între scandaluri şi bârfe estivale

  Mare minune au făcut televiziunile astea de cablu. Îmi amintesc cată lume se inghesuia la abonamente şi revăd fericirea de pe chipul lor cand enumerau programele inscrise in contractele de ser ...

Dacă, într-adevăr, suntem ce mâncăm, e jale!

Reproduceam, de curand, sub titlul „Atenţie, ne invadează mutanţii”, mai in glumă, dar mai mult in serios, o serie de fotografii extrem de sugestive, precum şi informaţii provenind din mai mul ...

 

 Lecţii pentru părinţi spuse pe înţelesul copiilor

Se tot vorbeşte, de caţiva ani, de parenting. De fapt, se face mult mai mult -- au loc intalniri cu părinţii, vin tot felul de specialişti care explică modul in care este mai bine să creştem un copil, c ...

Bătaia de joc cu voucherele de vacanţă a atins apogeul!

Intenţionam, iniţial, ca titlul acestor randuri să fie „cine-i şmecher – are voucher”, dar situaţia mi se pare prea gravă pentru a glumi pe seama ei sau a o duce in derizoriu. Istoria p ...

România – un soi de ambasador papuaş cu fundul gol

Mă văd silit să incep aceste randuri prin a-l cita pe un mare om de stat şi politic, actualul performant ministru de Finanţe şi, desigur, admirabil exemplu de patriotism şi fermitate: „Nu mai toler ...

 Tu chiar ştii ce face copilul tău?

  Da, chiar aşa. Voi ştiţi ce mai fac copiii voştri? Sau, in general, ce fac copiii voştri? Cu cine sunt prieteni, unde petrec timpul liber, ce ganduri au, ce planuri nutresc, ce vise au? Aţi vorbit ...

Cine pedepseşte inconştienţii de la volan?

Teoretic, răspunsul ar fi extrem de simplu şi firesc: potrivit legilor in vigoare, instituţiile abilitate. Adică, mai intai, poliţia rutieră ar trebui să constate, cu argumente incontestabile, contraven ...

Bahlui – aceeaşi baltă mocirloasă, cu maluri de europeneasă

Scriam, in ultima decadă a lunii iunie, mai precis pe 22, sub titlul „Bahlui– extremă urgenţă”, cateva randuri de atenţionare asupra felului in care arăta şi mirosea (evit să utilizez ...