Basca tricoloră şi oala cu fasole

Gata, a trecut Ziua Naţională, puteţi bârfi cât puteţi! Nu e nevoie să zâmbiţi politicos la coloanele oficiale şi nici să salutaţi militarii care defilează cu tehnica veche de când bunica. Nici cruce sfios nu e nevoie să vă faceţi, puteţi scuipa în stânga şi în dreapta după ce aţi spus Bogdaproste! pentru fasolea cu ciolan şi colac înfulecate de Ziua României.
Scenariul îmi este cunoscut şi l-am văzut de multe ori. Patriotismul este o chestiune de paradă pentru mulţi români – îşi pun cocarde în piept şi flutură steagul numai când iese lumea în stradă, cu varii ocazii. Dacă îi întrebi, mulţi nu ştiu exact ce s-a întâmplat pe 1 Decembrie 1918 (în cazul de faţă), dar sunt bucuroşi că au mai băut o ţuică pe banii Guvernului.
E frumoasă parada de Ziua României, dar, din păcate, e doar paradă, fără acea căldură şi trăire care ar trebui să umple inimile participanţilor la festinul public. Patriotismul nu este o trăire de o zi, o uniformă pe care o purtăm de câteva ori pe an, ci o stare permanentă. Nu fiţi supăraţi dacă nu îşi simţiţi, poate aveţi şi voi dreptate să fiţi supăraţi, poate mulţi nu v-au învăţat cum să vă iubiţi ţara şi pe oamenii ei.
În ultimii 25 de ani am auzit numai huiduieli – că sunt mici salariile, că şcoala nu mai este ce-a fost, că parlamentarii fură, că bătrânii mor prin spitale. Nu este o imagine care să te ducă direct cu gândul la iubire, dar Ţara nu are nicio vină. Pământul ăsta rodnic, care ne suportă păcatele, este cu mult mai mult decât un teritoriu unde multinaţionalele au început să facă legea, unde bancherii fură pe capete şi unde forurile internaţionale dictează cât să coste dumicatul, cât să plătim pentru gazul metan ori pentru benzină.

Citeşte şi În numele celor care nu trădează

Ţara este locul unde ne naştem şi ne creştem copii (indiferent care ar fi acela), este locul unde muncim, unde iubim, unde trăim, este locul unde mergem la biserică, unde ne pomenim morţii şi unde bine ar fi să ne facem un trai frumos, atât cât putem. Dar multora dintre noi ne este mai aproape haina decât cămaşa şi huiduim, urlăm de zor că statul ia cu zece mâini şi dă cu una, că parlamentarii sunt hoţi, că Dumnezeu e vinovat că bate grindina sau că zăpada vine prea devreme. Trântim cu basca de perete când nu ne convine politica, dar nu spunem nimic când o dăm în bară cu propriile decizii, ne înghesuim la fasolea de 1 Decembrie şi sarmalele de Ziua Unirii, dar furăm la cântar şi ne păcălim unii pe alţii, ne prefacem că-i ajutăm pe oameni şi rămânem nepăsători când şcolile se dărâmă peste copii. Ni se pare că potăile din străinătate au mai mulţi colaci în coadă, alergăm după joburi plătite cu multe zerouri, dar nu ne recunoaştem deloc nepriceperea.
Dragilor, patriotismul nu este deloc o paradă, iar dacă nu mă credeţi vă invit să vă uitaţi în cărţile de istorie ori la fotografiile cu bunicii căzuţi pe front. Dacă ei ar fi ales doar să bată pas de marş în uniforme fiţoase acum am fi vorbit o altă limbă decât cea românească. Pentru ei, România a fost mai mult decât un teritoriu, a fost o credinţă!

Maura ANGHEL