Blocarea difuzării, parte din planul sabotării presei scrise ?

Dorian Obreja

Fără îndoială, presa scrisă cunoaşte, pe plan mondial, de ceva vreme. un anume declin. Mai întâi concurenţa cu televiziunile, apoi apariţia internetului (aparent paradoxal, spaţiul acestuia fiind folosit chiar de către media tipărită, pentru creşterea audienţei !), au contribuit la acest fenomen – poate nu important pentru simplii cetăţeni, dar trist, chiar dramatic pentru jurnaliştii « clasici ».

Deşi se înregistrează şi excepţii, în ţări situate la polurile opuse ale civilizaţiei, cum ar fi în Japonia, unde « Asahi Shimbun » tipăreşte, zilnic, peste 8 nilioane de exemplare, sau în India, unde « Dainik Jagran » (în traducere, « Adevărul »), ziar de limbă engleză ( !) , are un tiraj cotidian de peste 17 milioane exemplare, regula este cea amintită la începutul acestor rânduri.

Încă din urmă cu un deceniu, un studiu al unei prestigioase companii britanice de sondare a pieţei prognoza un soi de « decimare » a presei scrise, soluţiile oferite fiind :a) restricţionarea conţinutului online ; b) reducerea aceluiaşi conţinut pe internet ; c) mutarea întregului conţinut în spaţiul virtual ( !!!) ; d)reducerea tirajului la mai puţin de jumătate...

În circumstanţele globalizării, dar nu numai (voi reveni ceva mai jos asupra unei particularităţi), nici România nu s-a putut sustrage fenomenului. În aşa măsură, chiar, încât unul dintre ziariştii de marcă din presa scrisă profeţea că, aproximativ într-un deceniu şi jumătate, publicaţiile « pe print vor deveni un accesoriu vintage », internetul fiind viitorul mass mediei.

Promiteam să revin şi o fac : în România, unde încă trăim epoca unui capitalism şi sălbatic, şi de cumetrie, presa tipărită (cunoscută şi apreciată la noi fiind, încă, greutatea cuvântului scris) e vânată cu insistenţă şi perseverenţă, tirajele scăzând invers proporţional cu creşterea corupţiei. Mulţi dintre « băieţii deştepţi » fie îşi cumpără/fac ziare care să le reprezinte/apere interesele, fie plătesc pentru a le desfiinţa sau decredibiliza pe cele incomode, care ar putea da în vileag căile şi mijloacele unor afaceri prin intermediul cărora respectivii se îmbogăţesc.

Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns toate greutăţile cu care se confruntă presa scrisă autohtonă (preţuri crescânde la hârtie şi tipar, greutatea tot mai accentuată de a găsi/forma profesionişti în domeniu), s-a mai aflat şi aplicat o cale de a lovi publicaţiile în format print, şi anume blocarea difuzării. Locuiesc într-un cartier nu chiar mărginaş al Iaşului, unde există vreo zece chioşcuri de difuzare a presei : doar două sunt deschise ! Multe dintre firmele având (şi) acest domeniu de activitate au dat faliment sau au fost silite să falimenteze. Iar urmările asupra vânzărilor de presă (indiferent că e vorba de cotidiane sau reviste literare) sunt mai mult decât evidente.

În esenţă, mi se pare a fi vorba de o luptă împotriva cunoscutei ziceri conform căreia « adevărul vă va face liberi » (referindu-mă, desigur, la ziarele care spun adevărul, care informează documentat şi imparţial). Şi cred că singura soluţie ar fi ajungerea la unitate între presa scrisă şi segmentul difuzării, nu atât pentru apărarea intereselor proprii, cât pentru a (se) mai putea spune adevărul, pentru a mai fi liberi !