Corupţia? Veche de când lumea, fraierii sunt(em) noi (II)

 Dorian OBREJA

 

Privind la dimensiunile de astăzi ale corupţiei în ţara noastră, nu ne consolează cu absolut nimic faptul că fenomenul a existat dintotdeauna, pe toate meridianele şi paralelele, deci România nu avea cum să se sustragă....

Ca să nu o luăm, din punct de vedere istoric, chiar de la facerea lumii, propun să ne oprim la două exemple înregistrate la unii dintre strămoşii noştri din Italia..

Astfel, din câte aflăm parcurgând cartea unui scriitor celebru, când unii dintre romanii aflaţi la putere constatau că o lege se opunea vreunei dorinţe de-a lor, aceasta era suspendată pe timp de un an, procedeu care a rămas cunoscut sub numele de „somnul legii”.

Mai aflăm, apoi, că, din anul 688 de la fundarea Romei exista un „manual al candidatului” (la funcţii publice). Urmând indicaţiile cuprinse în acesta, doritorii de putere ofereau ospeţe publice – şi nu numai! – celor trei sau patru sute de mii de votanţi adunaţi pe Cîmpul lui Marte, unde urma să se desfăşoare şi votul. Pentru a fi ales ca pretor, chestor ori consul, se pare că amatorii de asemenea funcţii cheltuiau între un milion şi cinci milioane din moneda valabilă în acele timpuri.

Cu asemenea semnificative exemple, nu are cum să ne mire ce a urmat de-a lungul vremii...

Să ne limităm doar la spaţiul românesc şi la perioada interbelică din secolul trecut. Atunci, conform datelor existente, s-au înregistrat uriaşe acte de corupţie, printre care merită amintite afacerile „Skoda” şi „Armstrong-Fokker” (care vizau utilarea armatei cu armament greu şi avioane), „Spirtul negru” (fabrici clandestine de alcool).

Diferenţa între ce se întâmpla atunci şi ce se întâmplă acum constă, dacă e să mă refer doar la un aspect, că pe acea vreme mai erau şi urmări: primul caz amintit a dus la căderea guvernului (de menţionat că, la firma cu pricina lucra chiar fiul premierului, plătit cu imensul salariu de 300.000 pe lună), iar al doilea a şifonat serios imaginea intermediatorului, nimeni altul decât prinţul Carol, viitor rege, care a scăpat de anchetă doar ştergând-o în Italia. Câţiva ani mai târziu, acelaşi personaj a primit din partea a doi mari industriaşi o geantă plină ochi de bancnote (una sută milioane lei), în semn de recunoştinţă pentru ce făcuse în sprijinul industriei, afirmându-se că banii sunt destinaţi „operelor de asistenţă socială”!

Nu pot încheia, referindu-mă la dimensiunile fenomenului astăzi, în România, decât că, pentru consemnarea tuturor actelor circumscrise lui, ar trebui alocate, zilnic, multe pagini de ziar. Deşi, până la urmă, consemnarea ar putea să rămână doar grija noastră, a jurnaliştilor, pe când instituţiile statului ar trebui să se ocupe de stoparea şi eradicarea corupţiei. Iar la acest capitol sunt cu totul sceptic, nu doar având în vedere unul dintre citatele din episodul de ieri, care susţinea că „o societate fără corupţie este un mit absolut”, ci şi constatând că fenomenul afectează inclusiv unele dintre menţionatele instituţii...