Creştinismul nu se mai opune băncilor, ci le concurează?

 Dorian Obreja

Încă în urmă cu aproape două milenii şi jumătate, vestitul Cato scria, negru pe alb:” Împrumutarea banilor pentru dobânzi aduce mai multe avantaje, dar nu este onorabilă. Strămoşii noştri au ordonat în consecinţă şi au statornicit prin lege ca hoţul să restituie de două dori, iar cămătarul de patru ori, , din ceea ce rezultă cu cât cîmătarul era considerat un cetăţean mai rău ca hoţul”.

Câteva sute de ani mai târziu, potrivit specialiştilor în teologie, „singurul moment de impulsivitate al lui Isus pomenit în cele patru Evangheli se îndreaptă împotriva schimbătorilor de bani şi a negustorilor din templu”; acest moment s-a materializat prin alungarea din lăcaş al celor care îl transformaseră în „peşteră de tâlhari”.

Multă vreme, aflăm, acum de la specialiştii în economie, slujitorii bisericii au ţinut cont de aceasta. Încă de la Conciliul de la Nicea, în anul 325, s-a condamnat practicarea cămătăriei de către cler, iar mai apoi este oprit de la asemenea fapte orice drept credincios. La Conciliul de la Lyon, din 1274, se hotăra că nimeni nu poate închiria spaţiu unui cămătar. Papa Clement al V-lea a fost cel mai ferm, decretând că orice dispoziţie laică permiţând cămătăria este nulă şi oricine nu consideră că această îndeletnicire constituie păcat cade în erezie.

Teoria era frumoasă, dar câţi ţineau seama de ea, începând mai ales cu cei aflaţi la vârful societăţii, care ar fi trebui să fie exemple de respectare a normelor stabilite de biserică? Dimpotrivă, s-a ajuns ca pentru a obţine bani prin camătă, captele încoronate să ofere, drept gaj, bunurile mobile şi imobile ale tezaurului, apoi chiar persoane (!!!), totul culminând cu actul regelui Eduard al III-lea al Angliei, care a lăsat amanet, în Flanda, regina şi pe cei doi copii ai lor...

E bine să ştim că, pe vremuri, la târguri, în spatele tejghelei numite „banca” şedeau mânuitorii de bani care, din această cauză, au ajuns să poarte numele de bancheri. Nobilă provenienţă etimologică a celor care, astăzi, au ajuns a conduce lumea – şi încă nu în direcţia bună! Dar ei nu au rămas şi sunt altceva decât tot nişte cămătari, profitând de nevoile majorităţii oamenilor din mai toate ţările şi încurajaţi de politicieni şi state, pentru că lucrează mână în mână!

Ei, dar vremurile s-au schimbat, de mult, peste tot în lume. Mulţi membri ai clerului au „uitat” de jurământul de sărăcie (plus castitate şi supunere). Încă şi mai rău de atât, după cum ne informa presa acum vreo patru ani, Biserica Orttodoxă Română a intrat pe piaţa instituţiilor bancare, făcându-le concurenţă acestora, prin intermediul a două CAR deschise la Iaşi şi Craiova (ulterior şi în alte locuri), care practică dobânzi între 6 şi 9 la sută. Cum s-ar zice, camătă...Desigur, Patriarhia susţine că respectivele entităţi „sunt instituţii financiare non-bancare şi non-profit”. Aş dori să aud de la Patriarhie, mai degrabă, condamnarea fermă a închinării tot mai multora la „viţelul de aur”!