De ce n-au moldovenii mări, chiar şi mici? Pentru că au edilii mici, care se dau mari...(I)

Pentru a evita orice confuzie/interpretare, subliniez că, în cazul acestui articol, mă refer la locuitorii din zona cuprinsă între Carpaţi şi Prut. Cât priveşte pe cei dintre Prut şi Nistru, cărora prefer să le spun basarabeni, nu discut acum, pur şi simplu pentru motivul că au avut (ieşire la) ţărm la Marea Neagră, numai că, prin grija marelui prieten (de pe atunci) de la Kremlin, cele trei judeţe riverane au fost cadorisite Ucrainei (motiv ce mă face a nu plânge de mila acesteia pentru pierderea Crimeei, care, oricum, nu-i aparţinea).
Conform unor date statistice referitoare la turismul autohton, în ceea ce priveşte situaţia locurilor de cazare, întâlnim o situaţie aparent paradoxală: cea mai mare concentrare a acestora este pe litoral – peste 42 la sută, dar tot litoralul stă foarte rău la capitolul „capacitate de cazare”, unde indicatorul se situează sub 20 la sută! (diferenţă explicabilă prin sezonalitatea activităţii turistice de la malul Mării Negre. Potrivit cifrelor oficiale, ar exista cu puţin peste 100.000 locuri de cazare; cu toate acestea, sunt perioade de weekend sau mini-vacanţe în care agenţiile de specialitate anunţă că pe Litoral s-ar afla 150.000-250.000 şi chiar 300.000 de turişti. Explicaţia să conste în turismul „la negru”? Doar autorităţile pot da un răspuns competent...
Oricum am judeca, sunt prea puţine locuri faţă de numărul celor care au nevoie, sentimental, medical sau recreaţional de mare. Şi atunci, o soluţie nu ar fi oare crearea, în interiorul ţării, de mici „mări”? O asemenea rezolvare ar permite şi economii de timp, şi de bani (pentru că preţurile de pe Litoral sunt, în cele mai multe cazuri, nejustificat de mari), dar, extrem de important, ar contribui la dezvoltarea locală, prin apariţia de locuri de muncă (fie şi sezoniere), precum şi la comercializarea produselor din zonă (alimentare, însă nu numai). Numai că materializarea unui asemenea deziderat depinde foarte mult de autorităţile locale, care ori trebuie să aibă iniţiative, ori să fie deschise la propuneri sau/şi parteneriate de tip public-privat.
Din păcate, realitatea nu arată deloc că lucrurile s-ar îndrepta într-o asemenea direcţie. Ba chiar dimpotrivă.
Încă am în faţa ochilor imagini de la Colibiţa (da, nu e în Moldova, dar ar fi foarte accesibilă moldovenilor), care, deşi e denumită foarte pompos, de către mulţi, „marea de la munte”, şi are porţiuni splendide de peisaj, e sub orice critică din punctele de vedere al amenajărilor care să facă locul accesibil câtor mai mulţi iubitori de plajă şi baie, nu doar celor cu portofele şi obrazuri groase.
De asemenea, am rămas extrem de dezamăgit de faptul că, deşi există un potenţial imens, care l-ar putea transforma într-o adevărată mare moldavă, Lacul de acumulare de la Stânca-Costeşti rămâne, din acest punct de vedere, abandonat.
Poate situaţia cea mai dramatică o au ieşenii: înconjuraţi de o mulţime de lacuri şi râuri, sunt siliţi să facă baie/plajă doar la piscine. Adică pot beneficia de acestea tot cei cu portofelele şi obrazurile groase, spre a îngroşa conturilor posesorilor de piscine. Mai multe despre aceasta, în episodul următor...