De ce nu avem legi aşa cum trebuie

Dorian OBREJA 

Ca treburile să meargă bine, este nevoie de respectarea a cel puţin două principii:1.existenţa unor legi bune şi clare, însoţite, neapărat, de normele de aplicare a lor; 2. existenţa unor instituţii dotate cu oameni oneşti şi imparţiali, care să vegheze le aplicarea legilor în spiritul şi litera lor, dar să şi sancţioneze, atunci când e cazul, cu celeritate, fermitate şi obiectivitate, abaterile constatate.
Întrebarea dacă în România se respectă aceste două principii este urmată, din păcate, în foarte multe situaţii, de un răspuns negativ. Parcurgând, fie şi în viteză şi diagonală, informaţiile apărute în media, constatăm, aproape zilnic, imperfecţiunea legilor, precum şi, ca şi cum asta nu ar fi de ajuns, subiectivisme şi folosirea unor unităţi de măsură diferite în constatarea şi „taxarea” abaterilor, ceea ce nu face decât să încurajeze numărul din ce în ce mai mare al celor dispuşi să ocolească, dacă nu chiar să încalce o lege sau alta, sperând sau chiar acţionând, pe căi oculte, dar, de regulă, materiale, că nu vor fi prinşi ori pedepsiţi.
Tot aşa, chiar dacă nu chiar în fiecare zi, sesizăm că o instituţie extrem de importantă, Curtea Constituţională, are de lucru mult mai mult decât ar fi normal, emiţând decizii care califică drept neconstituţionale acte legislative având drept autori pe cei în măsură să le conceapă, parlamentarii, sau ordonanţele de urgenţă provenite de la executiv.
La toate acestea se adaugă, agravând şi mai mult starea de lucruri, faptul că, de nu puţine ori, la originea unor iniţiative legislative, dintre care unele au norocul şi devin chiar legi, se află grupuri de interese şi interesele unor grupuri şi nu, aşa cum ar fi normal, interesul general.
S-a mai spus, dar în zadar, că Parlamentul, raportat la numărul populaţiei, dar şi la exemplele din alte state, cu democraţie veche şi cosolidată, este supradimensionat. Şi, actualmente, încă e „bine”, ţinând cont că sunt doar 466 de aleşi, faţă de 588 câţi erau în trecut. Nu doar numărul parlamentarilor este disproporţionat: după unele date, aceştia au peste 2.000 de angajaţi, pentru care se decontează mai mult de 3 milioane de lei în fiecare lună - consilieri şi referenţi, dar şi de multe alte categorii. Preşedintele Camerei Deputaţilor are o indemnizaţie lunară de peste 16.000 de lei, salariile de bază ale consilierilor parlamentari sunt în jur de 9.000 de lei, iar cele ale bucătarilor, barmanilor şi şoferilor (da, e nevoie şi de aşa ceva, nu?), variază între 2.400 şi 3.700 lei. Trai, neneacă, pe banii poporului!
Însă problema principală constă în calificarea profesională, ca şi în probitatea morală a aleşilor şi a angajaţilor lor (mulţi dintre ultimii, rude şi cunoştinţe ale celor dintâi). Astfel încât se poate conchide: la aşa structură legislativă, aşa legi!