foto  editorial Dorian Obreja

Dimensiune font:

De ce nu merg ca pe...roate trenurile de călători

| 13-09-2017 06:28

Când eram mic şi chiar apoi, tânăr fiind, aveam o adevărată plăcere în a merge cu trenul.

De la admirarea peisajului – mai ales a gărilor cochete, îngrijite şi pline de flori, - până la scosul capului pe fereastră pentru a mă lăsa mângâiat de vânt şi chiar a inconfundabilului miros lăsat în urma lor de locomotivele cu cărbuni, totul mi se părea frumos, aşa cum se cade unei călătorii-aventuri. Nu mă deranja nici faptul că, până la Bucureşti sau până la mare, drumul dura nenumărate ore – în compania familiei sau a unor prieteni, totul se transforma într-un soi de picnic prelungit, asezonat cu ceva mâncare, jocuri de cărţi, cântatul în grup şamd.

Dar asta, cred că v-aţi dat seama, se petrecea demult, în secolul trecut, când altfel se măsura timpul, când altele erau distracţiile şi relaţiile între oameni, când, până la urmă, altele erau cerinţele şi pretenţiile de la călătoria pe „drumurile de fier”.

Vreme îndelungată, din varii motive, dar toate obiective, nu m-am mai urcat într-un tren, decât preţ de câteva minute, pentru a întâmpina sau conduce pe câte cineva...

Recent, am fost nevoit să apelez la serviciile companiei naţionale de profil, constatând, cu proprii ochi, dar, din păcate, şi cu alte simţuri, inclusiv cel olfactiv, dacă şi cum s-au schimbat lucrurile.

Da, s-au schimbat! În rău, din nefericire. Începând de la aspectul vagoanelor (când ieşi din ele, simţi nevoia să treci printr-o ecluză de decontaminare), continuând cu cel al gărilor şi haltelor (unele, părăsite, altele, neîngrijite) şi sfârşind, foarte important, cu viteza: am parcurs circa o sută de kilometri în aproximativ două ore – şi asta în secolul super-vitezei, într-o lume în care, asta este, timpul înseamnă tot mai mult bani. Apropo de ultimul aspect semnalat, conform datelor oficiale, pe una dintre cele mai lungi rute din ţară, Bucureşti-Timişoara (578 km), se făceau, în 1939, 9 ore şi 17 minute, iar în 2014, 8 ore şi 30 de minute – asta după ce, în 1988, intervalul se redusese la 7 ore şi 50 de minute. Curat progres, datorat guvernărilor şi, îndeosebi, miniştrilor transporturilor perindaţi la putere după 1990. În acelaşi an 2014, distanţa Milano-Roma (600 km) se parcurgea în 2 ore şi 55 de minute...

Specialiştii susţin că „transportul feroviar este organic mai ieftin decât cel rutier”. Firesc, se naşte întrebarea de ce cel dintâi a regresat atât de mult în România, fiind aproape falimentar. Explicaţii sunt multe: datoriile CFR Călători au avut perioade în care s-au dublat (deşi şi altele în care au fost şterse!), concurenţa cu operatorii privaţi (o poveste cu cântec), interesele şi/sau ezitările în a proceda la privatizarea companiei, achiziţii păguboase, disponibilizări masive, vagoane (peste 1.000!) şi locomotive dispărute în mod suspect – toate, expresie a unui management defectuos, dacă nu rău intenţionat. Nu ţin minte ca cineva – dintre mulţii vinovaţi – să fi plătit pentru toate acestea. Dar ştiu că nici în viitor nu va fi tras nimeni la răspundere. În schimb, transportul de călători va fi tras tot mai mult pe linie moartă!

 


 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 
Octombrie, luna când se declanşează criza?

Pentru a inţelege mai bine temeiul interogaţiei din titlul acestor randuri, e nevoie, mai intai, de o incursiune in istorie. O incursiune nu chiar scurtă... Să ne aducem aminte de evenimentele mai apropia ...

Cât de blând este zâmbetul tău?

Sunt singură că tot binele incepe cu un zambet... Teme pentru editorialul de astăzi erau puzderie, de la scumpirea untului, nu ştiu caţi aţi observat, pană la inceputul de an şcolar in clădiri cu risc ...

România – la egalitate cu SUA. O egalitate care ne va costa!

Explicaţia titlului acestui editorial şi, totodată, intreg conţinutul lui s-ar putea rezuma la două propoziţii-informaţii apărute in presă: 1. „Romania este pe locul intai in lume la emigraţie i ...

 Luxul învăţăturii

  De ceva vreme mă tot frămantă gandul că pentru foarte mulţi romani educaţia este un lucru opţional şi nu este bine. Am ajuns la concluzia asta după rezultatele de la sesiunile de bacalaureat d ...

Buburuza Mia printre roboţii prezentului

Adun amintiri după o vacanţă petrecută printre dealurile Bavariei... Acolo, printre pădurile dintre Nürnberg şi München a apărut pentru prima dată buburuza Mia. Ca orice personaj de poveste, a ...

O lucrare bănoasă pentru unii, păguboasă pentru alţii (II)

Dincolo de problemele tehnice şi „misterele” semnalate in episodul anterior al acestui mini-serial dedicat reabilitării Bulevardului Dimitrie Cantemir din Iaşi, aş dori să mai aduc in discuţi ...

O lucrare bănoasă pentru unii, păguboasă pentru alţii (I)

Fără indoială, reabilitarea bulevardului ieşean Dimitrie Cantemir (in mod ciudat licitată la pachet cu cea a străzii Gh. Asachi, tocmai din Copou...) reprezintă o lucrare importantă. Şi, pe cale de con ...

De ce n-au moldovenii mări, chiar şi mici? Pentru că au edilii mici, care se dau mari...(II)

Încheiam randurile de ieri afirmand că, apropo de privarea de „mare”, Poate situaţia cea mai dramatică o au ieşenii: inconjuraţi de o mulţime de lacuri şi rauri, sunt siliţi să facă ...

De ce n-au moldovenii mări, chiar şi mici? Pentru că au edilii mici, care se dau mari...(I)

Pentru a evita orice confuzie/interpretare, subliniez că, in cazul acestui articol, mă refer la locuitorii din zona cuprinsă intre Carpaţi şi Prut. Cat priveşte pe cei dintre Prut şi Nistru, cărora pref ...

Americanii, din lacul lui Trump, în puţul lui Zuckeberg?

După ce Donald Trump a locuit jumătate de an la Casa Albă, pot zice că scepticismul meu in ceea ce privea mersul SUA cu un asemenea preşedinte şi, pe cale de consecinţă, al lumii, a fost justificat. Ce ...