De ce nu merge transportul public ca pe... roate?

Numai mâine nu-i poimâine, se zice în cazul unor situaţii care „bat la uşă”. Răspoimâine, adică pe 1 septembrie, la Curtea de Apel din Iaşi este programat un nou termen privind procesul suspendării de faliment a Regiei autonome de transport public din Iaşi. Interesant este că, doar cu câteva zile înainte de anunţarea de către instanţă a acestui termen, Consiliul local votase un contract de delegare şi un buget pentru cine credeţi? – Compania de transport public, în ideea în care aceasta ar fi urmat să preia activitatea în discuţie dacă funcţionarea RATP ar fi fost blocată.
În mod firesc, o firmă care deţine monopolul pe un anumit domeniu şi într-o zonă apreciabilă ar trebui să meargă ca unsă. Sau, mai exact, ca pe roate, pentru a adecva formula subiectului acestor rânduri, firma (regia) ce se ocupă de transportul public în Iaşi.
Subiectul e complicat, complex şi delicat. În mod normal, în privinţa lui şi pe linia unei necesare transparenţe, ar trebui să se pronunţe o comisie de anchetă formată din specialişti.
La prima vedere, aşa, mai din...avion, lucrurile par a fi ok în domeniul transportului public din municipiul de pe Bahlui. Mijloace de transport nu foarte bătrâne (deşi cele mai multe sunt achiziţionate la mâna a doua) şi destul de multe, de unde şi timpii de aşteptare nu exagerat de mari, staţii noi, unele cu bare de inox şi copertine futuriste...
La o analiză mai atentă, situaţia e diferită. Destule tramvaie şi autobuze abia mai suflă, intervalele între venirea unui mijloc de transport şi a următorului variază nepermis de mult, anumite zone şi perioade fiind defavorizate, copertinele sunt pe cât de frumoase, pe atât de ineficiente, chiar faţă de soare, ca să nu mai spun de ploaie ori ninsoare, barele or fi de inox, dar peroanele staţiilor sunt aşa înguste că greu vor fi evitate accidentele, plus că aceste staţii au fost amplasate aiurea, departe de semafoare, creând probleme atât călătorilor, cât şi celorlalţi participanţi la trafic. Programele tonetelor unde se vând bilete sunt cam scurte, şi cu pauză în weekend, iar cele câteva automate se dovedesc bune la antrenat nervii. Aceasta ar fi viziunea dinspre beneficiari.
Problema majoră e, însă, de natură economică. După cum aflăm din presă, „RATP a fost/este îngropată de datorii de aproximativ 250 milioane lei, cea mai mare parte fiind sume datorate statului; în perioada 2005-2013 regia având pierderi în fiecare an, suma acestora depăşind 100 milioane lei”.
La întrebarea cine este vinovat de falimentul regiei, un politician aflat la putere a răspuns că e vorba de „un cumul de factori, inclusiv managementul”; un altul, aflat în opoziţie, susţine că e vorba de „eşecul total al unui grup de independenţi care conduc acest oraş”.
La întrebarea dacă cineva va plăti pentru managementul dezastruos, vă asigur că nu.
Şi tot nu răspund la întrebarea dacă, în viitorul apropiat, se va îmbunătăţi transportul public ieşean. Nu, atâta vreme cât va fi monopol şi nu concurenţă.