De unde atâta grabă?

De cum au preluat frâiele guvernării, Liviu Dragnea şi premierul Grindeanu parcă au fost conectaţi la priză. Nu au trecut două săptămâni de mandat la Palatul Victoria, că au început să fie adoptate legile amnistiei şi graţierii, care au scos în stradă sute de mii de români. Legile au fost retrase, dar efectele ei se văd astăzi, când Parlamentul se chinuie, tot cu scandal, să găsească fel şi fel de portiţe pentru corupţi, prin intermediul fostului ministru Iordache şi a fostului secretar general al guvernului în perioada Năstase, Şerban Nicolae. Puşi paznici la oi, aceştia invocă din nou dreptul de legiuitor suprem pe care îl are Parlamentul, sfidând nu doar strada, ci şi şefii pe linie de partid.
Un alt personaj cheie al guvernării actuale este Lia Olguţa Vasilescu. Fosta primăriţă de la Craiova, adoptată în urmă cu câţiva ani de PSD de la partidul defunctului Vadim Tudor, este pe post de trezorier şef, anunţând peste noapte creşteri salariale, îngheţări de indemnizaţii şi alte măsuri de care, uneori, Liviu Dragnea sau premierul Grindeanu par să nu aibă habar. Nu ne explică nimeni de unde vor veni toţi aceşti bani, după cum nu am văzut vreun studiu de impact asupra acestor majorări, pentru a şti dacă avem de-a face cu nişte măsuri de-o vară sau măcar de-un mandat. În plus, eu unul nu l-am văzut la faţă pe ministrul de Finanţe, poate singurul care ar putea să ne spună cu sustenabilitatea măsurilor anunţate de colega Olguţa. Nu este însă ceva nou. Vremea miniştrilor carismatici a trecut, adică a celor care mai aveau şi ceva autoritate. Acum, se pare că oricine îşi poate da cu părerea în propriul minister, fără să-l mai intereseze de ce se mai întâmplă mai departe, în Guvern.
Iar dacă la un moment dat ne întrebam de unde bani, iată că, încet, încet, lucrurile încep să se aşeze. Deja, pe surse au început să apară proiecte prin care Guvernul ar fi pus deja ochii pe unele venituri neimpozabile precum bursele de studiu, diurnele sau chiar ajutoarele de înmormântare. Este din ce în ce mai clar că sarabanda majorărilor salariale pentru medici şi profesori trebuie alimentată de undeva. Că argumentul Olguţei Vasilescu – putem creşte salariile bugetarilor până la cer, că ele reprezintă o bază sigură de impozitare – nu prea stă în picioare. Cel puţin nu atunci când ai de plătit pensii şi alocaţii ale copiilor indexate ori majorate, sporuri şi bonuri de vacanţă ale bugetărimii, care de multe ori dublează salariile de pe cartea de muncă.
De unde însă toată această grabă? De ce toate aceste măsuri luate în pripă? Se vede că noul guvern eminamente politic încearcă din răsputeri să demonstreze ceva. Nu ştim dacă populaţiei, nu ştim dacă organismelor internaţionale la care mai suntem încă afiliaţi. Cert este că fiecare zi trecută pe răboj de Guvernul Dragnea pare să se transforme într-un soi de tensiune care nu este benefică nimănui. Aplicarea cu orice preţ a unui program de guvernare poate fi înţeleasă. Din acest punct de vedere, Guvernul Grindeanu poate fi considerat un adevărat performer, date fiind măsurile luate în unitatea de timp. Atunci când măsurile conduc însă la o nouă polarizare a societăţii în bugetari şi restul lumii, când vrei să porneşti un război cu multinaţionalele uitând că acestea hrănesc încă mii de familii de tineri ai României şi, mai ales, când ai de-a face cu radicalizarea protestelor de stradă şi organizarea de contramanifestaţii, poate că discursul ar trebui să fie ceva mai ponderat. Nu ştim de la cine s-au inspirat Dragnea şi Grindeanu. Că este vorba de Trump, de Erdogan al Turciei sau de Orban al Ungariei, cert este că nu şi-au ales prea bine exemplele.