Dragrindeanu - un executiv bicefal, ori la bal, ori la spital (II)

Scriam, ieri, că intenţionat am utilizat numele propriu – inventat – Dragrindeanu (care mi se pare a reflecta mai bine realitatea decât acela de Grindragnea), amintind că o tradiţie deosebit de nocivă a României ultimului sfert de secol este aceea concretizată în faptul că fiecare preşedinte (al ţării sau al partidului aflat la putere) a încercat şi, în multe situaţii, a şi reuşit, să conducă şi guvernul.
Cel care se năştea, în urmă cu 53 de ani, în comuna Gratia (hm, simbolic nume...) probabil l-a auzit şi parafrazat pe Martin Luther King, rostind, mai întâi în gând, „I have a dream”. Visul nu se referea, însă, ca în cazul de referinţă, la încetarea discriminării sau, adaptat la România, la combaterea corupţiei; era un vis mai mic, pe măsura personajului, care năzuia doar să ajungă cândva cel mai tare dintr-o anume parcare, mai precis şef în Palatul Victoria. Pentru a-şi atinge obiectivul, „a făcut totul”. Mai întâi a părăsit barca pedistă şi trecut în cea pesedistă, unde a dat din coate perseverent, unde, în doar 5 ani ajunge vicepreşedinte, după alţi 8 ani – preşedinte executiv, apoi preşedinte interimar şi, în fine, plin. Aşadar, toate treptele spre împlinirea visului erau parcurse.
Din păcate – însă numai pentru cel în chestiune, zic eu – a fost condamnat definitiv la 2 ani de puşcărie; chiar dacă în regim de suspendare, această pedeapsă constituie – încă ! – un obstacol spre ocuparea funcţiei de premier.
După alegerile legislative, câştigate de social-democraţi mai ales pe fondul lenii electoratului de a ieşi la vot, dar şi pe slăbiciunea adversarilor, disperat că nu-şi poate vedea visul cu ochii –, subiectul a încercat, mai întâi, ca la şah, o mutare de sacrificiu a unui pion cu totul neimportant, făcând o propunere despre care era absurd să creadă cineva că ar fi putut acceptată. Ulterior respingerii, s-a venit cu planul B, în persoana unui personaj cu ceva mai multă experienţă politică şi chiar ministerială, agreat, de această dată, şi de către locatarul principal de la Palatul Cotroceni. Dar – părerile mai multor cunoscători ai culiselor politice converg în acest sens – nu calităţile mai înainte amintite au constituit argumentul forte, ci, probabil, faptul că „alesul” ar putea fi un nou Boc.
Am început să scriu rândurile acestui mini-serial încă de la mijlocul săptămânii trecute. Deja devenise evident că executivul Dragrindeanu se pregătea de bal, ceea ce reprezenta, evident, riscul ca lumea să se supere tot mai mult şi să iasă în număr tot mai mare în stradă, ceea ce se s-a şi întâmplat – şi va continua.
Situaţia e complicată. Demisia guvernului sau alegeri anticipate ar putea genera (şi mai multă) instabilitate. Deocamdată, mai raţional ar fi ca deţinătorul portofoliului Justiţiei să primească un cartonaş roşu, premierul – unul galben. Dar, mai ales, să dispară bicefalitatea executivului, iar social-democraţii să aibă puterea de a renunţa la un lider şi controversat, şi vulnerabil. Câteodată, ca la şah, se poate câştiga şi prin sacrificarea celei mai importante „piese”!