Impostorii-simulanţi vor să confişte stânga

Există, în rândul politologilor, nu puţine voci care susţin că trăim, de o bună bucată de vreme, dar cu deosebire de la începutul acestui secol, în ceea ce este denumit eră post-ideologică. Unii dintre analiştii în domeniu extind chiar viziunea, afirmând că această epocă ar fi una şi post-istorică, post-industrială, post-modernă, post-utopică nu doar post-ideologică, salutând, totodată, despărţirea de lunga perioadă (începută cam odată cu revoluţia franceză) în care am fost sclavii ideologiilor. Adaptându-se la asemenea teorii, s-au găsit şi membri ai clerului care să redacteze pastorale misionare special pentru o societate post-ideologică.
Dacă ar fi să glumim pornind de la cele mai sus menţionate, am putea sintetiza, trăgând concluzia că ne aflăm într-o epocă de post...
Dacă, însă, e să tratăm subiectul post-ideologiei cu seriozitate, este exclus să nu sesizăm existenţa unui prăpăstii despărţitoare între politologi şi politicieni. Am văzut ce afirmă şi susţin cei dintâi; cei din urmă, însă, se încăpăţânează în a rămâne (desigur, în cazul celor mai mulţi, doar formal, declarativ, oportunist) ataşaţi unor ideologii şi doctrine.
Aşa se face că, periodic, asistăm la tot felul de mişcări pe scena politică. Luând drept exemplu PSD, să ne aducem aminte că, în urmă cu vreo cinci ani, pregătindu-se de o nouă rundă de competiţii electorale, formaţiunea cu pricina lua în calcul o „redefinire ideologică”. N-am prea sesizat ca în perioada ce a urmat o asemenea variantă să şi fi fost pusă în practică, dar aste e cu totul altă poveste. şi apoi, mai toate partidele de la noi au prea puţine reţineri în a trata ideologia & doctrina după interese conjuncturale, nu după criterii realiste; aici este relevant „modelul” oferit de PD, care, peste noapte, a trecut dintr-o parte în cealaltă a spectrului politic... Problema PSD, ca şi a tuturor formaţiunilor din România, constă în aceea a neconcordanţei, câteodată frapante, dintre ideologia & doctrina enunţată şi persoanele care o proclamă ori, în calitate de lideri, ar avea menirea de a materializa cele enunţate.
În momentul de faţă, asistăm la un asemenea fenomen. Cred că ar binemerita un premiu Nobel cel care ar putea efectua demonstraţia că actualul preşedinte al social-democraţilor este un personaj - că personalitate nu are cum fi - care să corespundă idealurilor de stânga, în general, dar mai ales prin biografie (să ne aducem aminte că a fost, vreme de vreo şase ani, membru PD!). Ca şi cum asta nu ar fi de ajuns, predecesorul său a anunţat că va demisiona din PSD; conform unor surse, el ar intenţiona ca, împreună cu fideli ai săi, dar şi Daniel Constantin şi alţi membri ai ALDE (cei ex-PC, ex-PUR), să facă o nouă formaţiune politică, cu numele, probabil, de Partidul Noua Stângă. Hm! Să rememorăm, şi în cazul lui Victor Ponta, că, potrivit unor informaţii în presă, el s-ar fi înscris, în fragedă tinereţe, la liberali; cert este că, sub steagul USL, a coabitat fructuos cu aceştia.
Stânga – fie ea mai veche sau mai nouă –, din păcate pentru simplii membri şi simpatizanţii acesteia, este confiscată de politicieni care nu au nici în clin, nici în mânecă oarece comun cu ea, rămânând doar o acoperire ideologică profitabilă...