Internetul – pentru unii – divinitate, pentru alţii - diavol

 Dorian Obreja

 

 Subiectul - aşa cum se prezintăă el sintetizat în titlu – cu siguranţă nu este nou. Dacă îl (re)abordez se întâmplă deoarece am senzaţia acutizării „părţii întunecate” a lui...

Înainte vreme (nu demult, ţinând cont câţi ani are internetul), cei mai mulţi dintre semenii noştri, când se sculau sau se culcau, funcţie de principiile şi felul fiecăruia, rosteau o rugăciune, îşi făceau bilanţul zilei ce trecuse şi planuri pentru cea care urma, meditau la una-alta, se iubeau ş.a.m.d.

Astăzi, din ce în ce mai mulţi dintre semenii noştri, cu un gest reflex, îşi încep/ încheie ziua prin a deschide sau deconecta mobilul/laptop-ul/calculatorul, pentru, desigur, a se „pune în legătură cu universul” (real sau imaginar)! Tradusă, expresia poate însemna materializarea dorinţei fireşti de a afla ce mai e nou în lume, ce mai fac prietenii noştri (cei adevăraţi sau cei virtuali), dar şi, aici pot interveni orgoliile şi subiectivismul, de a da de ştire lumii ce mai facem noi (de regulă, bine, stare transpusă în texte/fotografii postări).

Chiar dacă internetul este relativ tânăr (numărând abia 6-7 decenii), el a reuşit, cu rapiditate, să devină, pentru unii, un soi de drog, care, ca orice substanţă de acest tip, poate da şi chiar dă dependenţă. Pentru mulţi este de neconceput o perioadă de câteva ore (ca să nu mai vorbim de zile sau săptămâni) în care să rămână departe de spaţiul virtual. Mijloacele de comunicare cu acesta au devenit, pentru aceiaşi, membri ai familiei, câteodată chiar mai importanţi, mai de neînlocuit decât membrii tradiţionali ai acesteia.

Iată de ce se întâlneşte, din ce în ce mai des, semnul egal pus între internet şi sintagma „un rău necesar”. Mie viziunea aceasta mi se pare greşită. Aş prefera înlocuirea ei cu aceea de „un bun util, atâta vreme cât este gestionat raţional şi cu măsură”, ceea ce ar însemna, printre altele, păstrarea independenţei faţă de acest spaţiu şi mijloacele care intermediază calea spre el.

Dar această viziune, sesizez, cu îngrijorare şi tristeţe, tinde a deveni tot mai minoritară. În loc de transpunerea ei în fapte, asistăm la excese din zona aflată la o extremă. Dau ca exemplu doar transformarea, într-o ţară din continentul nord-american, a unui motor de căutare într-o religie !!! Cu, deja, câteva mii de adepţi, cu punerea semnului de egalitate între numele respectivului instrument de căutare şi Dumnezeu, cu existenţa unei „biserici”, cu un decalog etc. Adepţii acestei „credinţe” proclamă, printre altele, că „noi, membri ai bisericii X., credem că motorul X. este forma umană (n.m., D.O.) cea mai apropiată care s-a cunoscut vreodată a unui Dumnezeu adevărat”. Consider că prea multe comentarii vizavi de această declaraţie sunt de prisos, fiind, mai degrabă, subiect de cercetare pentru psihiatri !

Am, totuşi, speranţa că lucrurile nu vor involua pe această cale. În fond, şi în trecut, radio-ul, televiziunea sau unele filme au creat dependenţă, sau, dacă vreţi, au devenit „religii” ( au existat şi mai există „magnetizaţi” de micul ecran, la unele recensăminte ale populaţiei, există persoane care se declară a fi jedi knights, troli sau alte asemenea minunăţii). Au fost tot atâtea exemple de a se supune modei. Să nădăjduim că, şi de această dată, va fi la fel, şi că internetul nu va deveni o divinitate căreia să i se închine toată populaţia globului, dar nici nu va fi anatemizat şi taxat drept diavol. Totul va depinde de aplicarea sau nu a unei însuşiri fundamentale umane – raţiunea !