Între scandaluri şi bârfe estivale

default

Dimensiune font:

| 16-08-2017 05:38

 

Mare minune au făcut televiziunile astea de cablu. Îmi amintesc câtă lume se înghesuia la abonamente şi revăd fericirea de pe chipul lor când enumerau programele înscrise în contractele de servicii. Era oarecum de înţeles fiindcă oamenii veneau dintr-un regim restrictiv, în care filmele erau ciopârţite şi oferite drept seriale, iar emisiunile de ştiinţă nu existau. Nu mai vorbesc despre divertisment curat sau alte lucrurile frumoase pe care le-ai putea urmări la o televiziune de calitate.

Acum oricine are cablu şi televizor color şi am văzut antene satelit montate inclusiv pe bordeie care se fac una cu pământul la prima ploaie. Ce n-am văzut au fost emisiunile bune.

După ce luni de zile am abandonat televizorul pentru că nu mi-a oferit nimic în schimbul atenţiei mele, mi-a venit chef să mă uit la un film. Nu conta ce fel de film, ci unul care să mă ţină în faţa ecranului cu gândurile lipite de acţiune şi cu inima alături de personaje. Probabil că am ales un moment greşit, fiindcă telecomanda mi-a scos în faţă numai nişte prostii. Din cele peste o sută! de posturi (de ce le-oi fi plătind oare?), nu am găsit nici unul (exceptându-le pe cele cu ştiri) care să mă atragă cât de cât. Telenovele indiene, poveşti de alcov braziliene, lacrimi argentiniene, seriale cu neveste disperate, alte seriale cu soţi nervoşi, cu maniaci obsesivo-compulsivi, multă muzică populară (măcar de-ar fi fost folclor de calitate), bârfe şi cooking. Ar fi trebuit să aleg între a boci la o dramoletă turnată la Bollywood ori prin Buenos Aires, prin a scrâşni din dinţi la sesiuni de corecţii familiale aplicate cu pumnii ori a privi la tot felul de emisiuni cu „trăsniţi”. Alternativa au fost emisiunile gastronomice, în care toată lumea găteşte, ori cele mondene, în care e musai să ştii bârfe, altfel nu ai ce căuta acolo. Nici pe platou, nici în faţa ecranului. Cine şi cu cine se mai ţine, câte silicoane are nu ştiu ce vedetă, câţi bani a „spart” (citez personajul) nu ştiu care manelist prin malluri şi de câte ori soacrele ar trebui duse la cursuri de reciclare fiindcă nu ştiu decât să te toace la cap.

Oare în ţara asta toată lumea face de mâncare şi stă la taifas? Nu se mai întâmplă nimic în afară de procese cu mari şmenari, scandaluri pe la poliţie, distracţii pe faleză sau accidente cu şoferi morţi de beţi? Puţine informaţii despre olimpici, despre tineri cu rezultate remarcabile, despre afaceri care chiar oferă locuri de muncă şi aduc bani la PIB, despre locuri unde turiştii să vină cu drag, nu cu teama că vor pleca înjunghiaţi.

Nu am nimic nici cu întrecerile gastronomice, dacă sunt de calitate. Îmi place ideea de cooking în direct, de dans, de show, dar aş vrea să văd şi calitate fiindcă, până acum nu am reuşit decât să zăresc un sclipici scuturat aplicat pe o pomadă ieftină.

E adevărat că mi-am trădat televizorul în favoarea unor activităţi „live” mult mai interesante, în care am cunoscut oameni cu ştaif adevărat şi nu doar cu pingele lăcuite, dar aş putea oricând să refac legătura dacă aş avea un motiv cât de mic. Exceptând câteva emisiuni de ştiinţă sau istorice (evident, produse în alte ţări decât cea a manelei), nu prea mai am de ce să plătesc abonamentul. Bârfele le pot citi pe net şi tot acolo pot urmări emisiuni culinare câte vreau. Şi cine oare mă împiedică să dau cu parabolica de pământ? Speranţa că într-o zi nu voi şti la ce post românesc să mă opresc şi voi avea dificultăţi în a alege emisiunile despre valoare, evident producţii autohtone.

 Maura ANGHEL

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Mizerabilul nostru sistemul educaţional a eşuat definitiv!
25/11/2019 01:00

    Dan M.BREZULEANU     După ştiinţa celor cu aplecare către aritmetică şi după adevărul faptelor, preşedintele a fost ales nu ieri, ci in chiar primul tur de scrutin ...

Bietele pensii ale nesimţiţilor speciali
17/07/2019 23:00

Arta de a-i păcăli pe toţi cei care te inconjoară este acceptată şi funcţionează nu doar in politică. Altfel, nu-mi explic cum, de atata vreme, mii de cetăţeni pot incasa, cu sprijinul unor legi stra ...

Pantofii mortului lăcomos
27/04/2019 14:09

Îi poţi intalni, astăzi, pe unde mai puţin te aştepţi. Îi recunoşti după umerii bătătoriţi de atata impins la căruţele unor guvernări ruinoase. Angrenaţi in campanii electorale, de a ...

Eram liberi, dar ne-au venit salvatorii
22/07/2018 07:30

 În ţara acesta in care, zi de zi, fotbalul pare mai ostenit, mai dezorientat ca un politician şi mai nestatornic decat o madamă, Politehnica Iaşi a izbutit să rămană un brand. Şi nu unul oar ...

Domnule preşedinte, daţi-i afară pe toţi!
05/05/2018 12:00

Consiliul Judeţean Iaşi, care păstoreşte cum ştie, sau cum poate mai bine Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi, s-a luptat şi a reuşit chiar să facă unele lucruri declarate, altădată, impos ...

Ca Vasile Roaită, cu mâna pe sirenă
08/02/2018 00:00

Politica se transformă, din ce in ce mai mult şi sub privirile strivite de spaimă ale celor ivolucraţi, intr-un tribunal de execuţie doctrinară. O mascaradă menită a asigura, in cazul nostru, tranziţia ...

Colb peste Moldova
24/01/2018 00:00

Acolo de unde sufletul romanului şi-a astampărat mereu setea de cultură şi de blajinătate, unde istoria, zvacnind cindva de prin toate ungherele, s-a cuibărit definitiv in braţele unui mare ideal naţion ...

Liberce? Egalicum? Fraternicând?
18/01/2018 04:00

Vremea premierilor cu capul acoprit cu bască din mucava şi scuipand seminţe a apus. Asta am inţeles eu din caznele fonetice ale domnilor imbuibaţi cu social-democraţie, ale pururi perdanţilor liberali de ...

Atelierul de sfeteriseală şi curăţat caziere
11/01/2018 00:00

Cand caţiva prieteni din lumea normală mi-au cerut să le povestesc ce se intamplă cu reforma fiscală şi alte asemenea treburi nelumeşti din ţară, au rămas cu un zambet delirant in colţul gurii... Cum ...

Ne-a cântat cucul în pungă
16/12/2017 07:00

Soarta banilor noştri, botezată buget, a trecut prin comisiile parlamentare cu o grabă nemaiintalnită de la iuţeala caravanelor electorale care, mai ieri, starneau imaginaţia şi colbul de pe uliţele mol ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei