Jurnal studenţesc plin de file albe

 

Iaşul dă mereu în clocot toamna, când campusurile studenţeşti se umplu până la refuz. Boboci sau deja trecuţi de prima restanţă, tinerii aduc un suflu nou bătrânei cetăţi care le duce dorul pe timpul verii. Şi cum ar putea fi altfel când se ştie că studenţii dau tonul distracţiei, fac piaţa lucrărilor de licenţă şi rotunjesc bugetele comercianţilor?

Fără carte nu se poate, asta am mai spus, şi cred că este momentul să completăm zicerea – fără carte şi fără folosinţa ei nu se poate, iar gândul mă duce la finalul studiilor universitare. Puţin dintre cei care sunt acum studenţi la facultăţile din România pot spune de ce au ales un anumit traseu academic şi dacă vor aplica în jobul lor ceea ce au învăţat. Sau, mai pe scurt, dacă vor profesa în domeniul ales la admitere. În urmă cu un sfert de veac o astfel de întrebare nu-şi avea deloc rostul – fiecare dintre cei care au optat pentru admiterea universitară (susţinută pe bază de examen serios, nu de dosar, ca acum) ştiau exact ce vor face – vor fi ingineri, vor sluji la patul bolnavului, vor apăra oamenii în sala de judecată, vor ajuta elevii în sălile de clasă. Între timp, lucrurile s-au schimbat şi nu în bine, motiv pentru care 50.000 de tineri din România sunt studenţi peste hotare. Rata de întoarcere în ţară este incertă – unii ar vrea, dar aici nu ar avea din ce trăi, alţii au plecat ca mânaţi de foc.

Alegerea unei profesii a devenit aproape o loterie fiindcă nu ştii dacă, la finalul studiilor, vei lucra în domeniul ales. Acum se caută specialişti în IT, ar fi nevoie şi de medici în România, nu în alte spitale din lume, n-ar strica nici mai mulţi agronomi şi medici veterinari, ingineri chimişti şi mecanici, dar nu sunt. Studenţii vine greu la facultăţile tehnice, deşi este nevoie de ei. Motivele sunt legate de bani şi mulţi se întreabă cum ar putea trăi cu bruma de salariu pe care ar plăti-o angajatorul...

În ţările unde omul este mai presus decât orice există studii, prognoze, analize, sunt planurile educaţionale corelate cu nevoia din economie. În România nu se poate sau nu există persoanele cărora să le pese de acest lucru, motiv pentru care mii de absolvenţi de studii universitare pornesc în viaţă printr-un tunel de ceaţă la capătul căruia poate vor vedea lumina. Cel mai sigur este că mulţi vor bâjbâi ani buni până îşi vor găsi misiunea şi mulţumirea că sunt omul potrivit la locul potrivit.

Maura Anghel