Monumentele Iaşului, între nepăsare şi f(l)uturism (I)
Dimensiune font:
Dorian OBREJA
Printre alte tradiţii nefaste, de care ar fi fost necesar să ne desprindem începând chiar cu anul 1990, dar, din păcate, lucrurile s-au întâmplat invers, se numără aceea a unui festivism pe cât de exacerbat, pe atât de găunos, expresie evidentă a îmbrăţişării principiului formelor fără fond (dar pentru materializarea cărora sunt necesare consistente... fonduri, poate şi comisionări...).
Situaţia este cam aceeaşi în toată ţara, dar se manifestă, actualmente, mai acut la Iaşi. Unde, din păcate, neavând cu ce se lăuda în prezent şi nici nefiind speranţe mari pentru viitor (mă refer mai la toate domeniile, oraşul fiind, din ce în ce mai mult, doar unul al consumatorilor şi prestatorilor de servicii), autorităţile şi politicienii încearcă a trage oarece profit (şi a atrage fonduri, căci, până la urmă, tot acolo ajungem) din celebrarea unor momente aparţinând trecutului, în cazul de faţă, împlinirea unui secol de la Marea Unire.
Toate ar fi bune şi frumoase, dacă viziunea ar fi una logică, unitară, demnă de Iaşul care a fost cândva şi, mai ales, continuă, nu sincopată.
Să luăm exmplul monumentelor. Al căror rol în menţinerea trează a conştiinţei apartenenţei la un neam şi la o istorie este incontestabil. Din nefericire, acestea sunt tratate la capitolul „şi altele”, şi readuse, eventual, în atenţie, efemer şi, cum spuneam mai sus, formal, slujind, mai degrabă, ieşirii în evidenţă şi împăunării, la tăieri de panglici, unor panglicari, pardon, politicieni.
Mergând şi mai la concret, să ne îndreptăm atenţia către zona Fundaţiei. Acolo, după chinuri îndelungate şi o mulţime de bani risipiţi, s-a reuşit realizarea unui pasaj subteran. Deasupra căruia tronează, urât peste poate, un soi de buncăr de beton. Asta în vreme ce, doar la câteva zeci de metri distanţă, pe o laterală a Casei Studenţilor, zace, ascuns privirilor de vegetaţie, dar şi de panouri publicitare (căci banii contează, nu-i aşa?), un grup statuar mărturisind despre momente însemnate ale istoriei României - e vorba de statuile a 8 domnitori.
Primul reproş ce se poate adresa autorităţilor este „ascunderea” acestui monument într-un loc fără vizibilitate, şi, pe cale de consecinţă, fără şansa de a transmite mesajul pentru care a fost edificat. Al doilea, încă şi mai grav, se referă la lăsarea în părăsire a grupului statuar, ceea ce a dat posibilitatea unor inconştienţi să-l vandalizeze şi să-şi bată joc de dânsul.
Dar nu este singurul şi nici cel mai flagrant exemplu al nepăsării. Potrivit presei, din Iaşi „au dispărut (!!!, exclamaţiile îmi aparţin) 11 monumente istorice, demolate sau chiar furate bucată cu bucată”, alte 36 de asemenea obiective aflânu-se în stare gravă de degradare”.
Revenind la primul caz, mutarea grupului statuar deasupra „buncărului” amintit, sau pe pietonalul Ştefan cel Mare ori în rondul de la Podu Roş sau într-o altă zonă cu vizibilitate maximă ar îndrepta lucrurile şi ar arăta respectul faţă de istorie. Dar cine oare, dintre cei amintiţi, este interesat de aşa ceva?
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau