Neamuri proaste
Dimensiune font:
Când ai neamuri proaste, e greu să te detaşezi, dacă nu chiar imposibil. Au spus-o mulţi, în fel şi chip, de la imemoriala „Nimeni nu este profet în ţara lui”, până la contemporana, melodioasa găselniţă: „Ai mei nu aveau habar cât de sus pot eu să sar”...
Poţi să te prefaci, o vreme, că eşti mai deştept decât „ai tăi” - cei de acasă, apoi cei de la şcoală, de la serviciu, de la casa de pensii sau de oriunde te-ar înrola, social, viaţa. Dar prea departe n-ai unde să ajungi. Şi dacă ajungi, ţi se face dor de „ai tăi”!
Poţi să spui, asemenea unei categorii de înţelepţi, că nu te bagi în mocirlă, că te mănâncă porcii. Poţi să speri că într-o zi vei avea cu cine să votezi. Poţi să te uiţi în curtea vecinului şi să-ţi imaginezi că tu eşti mai breaz. Poţi să... Dar într-o zi sau alta tot îţi vei da seama că te-ai înşelat. Că de acolo, de sus, de unde ai sărit ca să te vadă ai tăi, ca să le demonstrezi ceva sau doar ca să te dai mare, trebuie să cobori. Nu din cauza forţei gravitaţionale, ci a geneticii - în fine, a... neamurilor.
În ultimii 22 de ani, am trăit cu mare emoţie fiecare sfârşit de decembrie. Am rememorat bucuria nemaiîntâlnită (nici până atunci, nici de atunci încoace) a zilelor în care oamenii strigau „Victorie!” şi se salutau cu însemnul acesta convenţional; apoi era tristeţea nemărginită a celor care îşi plângeau morţii – nişte inocenţi care au crezut că pot schimba lumea, sau simpli trecători prin vremuri neprielnice. Am scris în fiecare an despre mirosul de portocale şi coada la ziare pe care le-am asociat mereu cu libertatea.
Au trecut 22 de ani.
... Şi anul ăsta apare un prost (sic! - iertare, dar nu găsesc niciun alt cuvânt care să redea prima, definitiva, impresie pe care mi-a lăsat-o mai tânărul meu compatriot), care scrie pe blog că a trăit jumătate de viaţă în minciună, că a aflat el acum (de la nişte neamuri) că foamea şi teroarea din regimul comunist erau nişte minciuni şi că, de fapt, aceea a fost cea mai frumoasă perioadă din istoria poporului lui şi din viaţa lui. Că raţionalizarea era de fapt gestionare înţeleaptă.
Mă opresc aici, pentru că mă curtează din nou furia pe care am resimţit-o citind textul acela. Şi teama că ar putea fi mulţi alţi tineri la fel de uşor de prostit ca acesta. Disperarea. Şi neputinţa de a-l lua de mânecă pe junele-filosof-de-pe-marginea-şanţului şi de a-l uita într-o bibliotecă. Ori măcar de-al face să uite să scrie. De citat, nu-l citez, pentru că sper să rămână anonim.
Oare câte generaţii trebuie să treacă pentru a-şi face apariţia majoritatea aceea „confortabilă” care să nu-şi explice răul de azi prin expresia împrumutată de la părinţi şi bunici: „Înainte era mai bine!”, ci să se întrebe ce trebuie schimbat pentru mâine.
Generaţia aceasta, în care probabil până şi scepticul Silviu Brucan şi-a pus niscaiva speranţe, fie şi doar matematice, numărând puţin peste cei 20 de ani prezişi a fi necesari pentru restabilirea lucrurilor în România, are nevoie de o întoarcere în bibliotecă. Mă tem însă, sincer, că manualele de istorie, ca şi Constituţia, au devenit, în România, opţionale. Discutabile. Nimic nu e sigur. Totul e interpretabil. Totul se poate schimba până mâine.
Scriind, acum, mi-a căzut privirea pe o carte, a cărei ultimă copertă redă strălucirea unui om devenit, nu demult, umbră. Cu toţii cunoaştem, nu-i aşa?, câţiva Oameni, inteligenţi, cultivaţi, bine intenţionaţi, care ar putea schimba, prin calităţile lor umane, lumea. Şi totuşi.. proştii parcă sunt mai mulţi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau