Nebănuitele căi ale Justiţiei

Unde-i lege, nu-i tocmeală, spune o veche vorbă românească, prin care ni se dă de înţeles că un act legislativ ori o decizie judecătorească trebuie respectate în litera şi în spiritul lor, fără prea multe comentarii. De la ocaua lui Cuza şi al său Cod Civil şi până la noul Cod Penal, ambele modificate cu chiu cu vai în urmă cu câţiva ani, românii au avut parte de decizii care mai de care mai controversate. Dacă e să ne uităm doar la ultimii ani, l-am văzut în spatele gratiilor pe fostul premier Adrian Năstase, care a stat la mititica pentru nişte pixuri primite în campania electorală. Îi avem în spatele gratiilor pe Voiculescu, Vântu şi alţi moguli, după cum plătesc pentru evaziune baronii fotbalului, inclusiv componenţi ai „generaţiei de aur”. Un alt personaj iubit de popor, Gigi Becali, a ieşit căindu-se după un an din cei trei primiţi în dosarul prin care a pus mâna pe terenurile clubului Steaua, spunând chiar că puşcăria a fost cel mai bun lucru din viaţa sa, care l-a adus mai aproape de divinitate, făcându-l să privească viaţa cu alţi ochi. Vorbim aici de persoane condamnate prin sentinţe definitive, dar şi dintre cele care au făcut cunoştinţă cu „Beciul Domnesc”, precum Elena Udrea sau baronul de Constanţa, Radu Mazăre. Din postura de arestaţi preventiv, aceştia au avut o atitudine la fel de distantă faţă de decizia judecătorilor, ultimul având chiar decenţa, dacă se poate spune aşa, de a demisiona inclusiv din partidul pentru care a luptat purtând beretă roşie şi înconjurat de june dezbrăcate la urne.
Niciunul parcă nu a luat însă în răspăr deciziile justiţiei aşa cum o face fostul şef al statului, Traian Băsescu. Din postura sa de proaspăt pensionar de la Cotroceni, acesta mătură acum pe jos cu cei pe care i-a promovat asiduu în cele mai înalte funcţii, pe la DNA sau Înalta Curte. Aproape că nu este zi în care magistraţii să nu-l acuze pentru declaraţii care aduc atingere independenţei Justiţiei, în vreme ce dosarele pe numele său curg gârlă. Chiar fostul preşedinte admite, cu nonşalanţă, că s-ar putea alege cu 70-80 de tinichele de coadă. Dacă dosarul „Flota” a fost închis definitiv, în ultimele sale zile la Cotroceni, la orizont zornăie tare cel cu terenurile de la Nana, nefiind exclus ca Băsescu să fie înfundat de un „mizilic” precum apelativul de „ţigancă împuţită” adresat unei jurnaliste bucureştene. În plus, procurorii îl mai acuză acum şi de furt, descoperind că Traian Băsescu a fost un tâlhar notoriu atunci când i-a smuls reporteriţei telefonul din mână.
No comment, aşadar, cu privire la decizia procurorilor, dar şi a magistraţilor care au decis dezgroparea unor dosare şi rejudecarea unor cauze. Câteva semne de întrebare tot rămân însă: unde erau procurorii şi judecătorii la momentul faptelor şi de au trebui să treacă opt ani până când să constate că o persoană, fie ea şi şef al statului, a comis o infracţiune atât de gravă, în văzul tuturor? La fel, nu am văzut poliţişti scandalizaţi ori sancţionaţi nici atunci când Traian Băsescu a urcat la volan cu suspiciunea rezonabilă că avea deja la bord câteva beri trase la Cireşica. Până când toate aceste lucruri nu vor fi lămurite, nu ne rămâne să ne mirăm de nebănuitele căi şi resorturi după care acţionează justiţia. O justiţie care, asemenea României şi celor care o înfăptuiesc, nu poate fi altfel decât „mereu surprinzătoare”.