Nemţii se burzuluiesc la turci. Dar cine le-a dat nas acestora din urmă?

În mod mai mult decât evident, politicienii din Germania şi Turcia nu numai că au scos săbiile din tecile lor, dar le şi ascut cu tot mai mare huiet, le şi agită prin văzduh, cu o atitudine tot mai războinică.
Mai în glumă, mai în serios, trebuie să mulţumim că cele două state nu au graniţă comună, că cine ştie ce s-ar mai putea întâmpla.
Problema e alta. Graniţă comună între cele două ţări nu e, ele sunt chiar situate la mare distanţă una de alta. şi, cu toate acestea, în Germania, în momentul de faţă, trăiesc circa 3 (trei) milioane de turci. Iar cifra este doar cea oficială!
Cine a început acest „război”– al vorbelor, deocamdată?
Unii dau vina pe nemţi, al căror ministru de externe, Sigmar Gabriel, a trimis, sâmbătă, o scrisoare, chipurile adresată celor 3 milioane de turci care vieţuiesc în Germania. Dacă ne gândim mai bine, avem de a face, de fapt, cu un soi de batere a şeii pentru a pricepe iapa ( prin iapă, scuzaţi trimiterea, trebuind să se înţeleagă actuala conducere a statului turc). În scrisoare se anunţă schimbarea politicii cabinetului german faţă de politica Turciei. Desigur, ca orice diplomat, Sigmar Gabriel nu uită să îndulcească conţinutul grav al mesajului, începându-şi textul cu un neaşteptat „dragi compatrioţi turci”, şi afirmând, de exemplu, că „prietenia între germani şi turci este o mare comoară”, apoi subliniind că această schimbare nu se îndreaptă împotriva turcilor – indiferent dacă e vorba de cei din Turcia sau Germania.
Cu o zi înainte, vineri, guvernul de la Berlin anunţase ferm că va reexamina toate contractele de livrări de armament către Turcia, fiind posibilă o îngheţare a acestora, iar un oficial al executivului a anunţat şi intenţia de a se cere UE îngheţarea fondurilor destinate Turciei până în anul 2020 – e vorba de o sumă impresionantă, circa 4,5 miliarde euro, din care, până acum, s-au achitat doar cu puţin peste 200 milioane euro. Şi nu doar autorităţile au reacţii de acest tip: unele televiziuni germane au scos din grilă clipurile de promovare a turismului în Turcia.
Dar tot cu o zi înainte, adică vineri, preşedintele Recep Erdogan, în cadrul unui discurs susţinut la Istanbul, a transmis şi el un mesaj foarte ferm şi extrem de belicos, în acelaşi timp, afirmând, în esenţă, că „ţara sa nu este speriată de ameninţări şi că a apărat independenţa justiţiei turce în faţa criticilor venite din parte guvernului german”. Ba chiar a mers mai departe, frizând ridicolul, susţinând că „justiţia turcă este mai independentă decât cea germană”, şi încheind, apoteotic „nu puteţi păta imaginea Turciei... informaţiile vehiculate fiind o propagandă sinistră”.
Şi încă putem spune că preşedintele turc a fost blând în afirmaţii şi acuzaţii. Asta dacă e să facem comparaţie cu un discurs al său de la începutul lunii martie a.c., în care ideea era că Germania nu ar avea nicio legătură cu democraţia, iar acţiunile de acest tip nu sunt mai diferite decât ale celor din perioada nazistă!
Vom vedea, zilele următoare, dacă acest conflict va escalada sau nu. Până atunci, să ne aducem aminte cine i-a dat nas lui Erdogan să se suie pe „divan”. Cum, cine? Aceiaşi care azi îl critică...