Nu doar profesor, ci şi întemeietor de şcoală

 

Dorian OBREJA

Personalitatea despre care mi-am propus a scrie rândurile ce urmează ar putea fi, foarte bine, subiectul unui roman – dens, captivant şi plin de viaţă. Cum, însă, nu am spaţiu, rezum...

Calităţile sale esenţiale au fost şi rămân iubirea faţă de limba română (cel puţin dublată de o perfectă cunoaştere şi folosire a acesteia), faptul că este un comunicator de execepţie, precum şi un bun organizator, dar şi un om cu o deosebită empatie şi o rară sensibilitate. Toate acestea, în mod firesc, nu aveau cum să conveargă decât înspre o meserie – în egală măsură şi artă – vocaţională, anume aceea de dascăl.

Ion Maftei-Flavus, căci despre el este vorba, s-a situat în această ipostază vreme de o întregă viaţă de om, mai exact cinci decenii şi jumătate. Dar, spre deosebire de alţii, a făcut-o într-un mod foarte diferenţiat. Timp de vreo 15 ani s-a aflat la catedră – expresie uzitată de regulă în asemenea cazuri, dar care trebuie nuanţată în ceea ce-l priveşte pe subiectul nostru, căruia i-a plăcut nu să stea pe piedestalul mesei cu catalog, ci mai mult printre elevi, la propriu şi la figurat. A predat şi în câteva şcoli din mediul rural, precum Dolhasca sau Bogdăneşti, dar şi la Oneşti şi, mai ales, la prestigiosul liceu ieşean « Garabet Ibrăileanu ». Cu certitudine, sunt mulţi, foarte mulţi dintre foştii săi elevi care nu doar că îşi aduc aminte cu plăcere de el, dar îi poartă şi recunoştinţă pentru tot ceea ce i-a învăţat, de la limba română şi până la un obiect netrecut în programă, însă extrem de însemnat – omenia.

Altul a fost, însă, locul în care Ion Maftei a pus în valoare la modul optim calităţile mai sus-amintite, loc în care a fost nu doar profesor, ci şi întemeietor de şcoală - de jurnalism (printre « absolvenţii » căreia mă număr şi eu, prilej de a-mi exprima gratitudinea !). Aproape patru decenii, dânsul a fost una dintre vocile cele mai importante şi mai apreciate de la Radio Iaşi (în calitate de realizator al unor emisiuni precum « Perpetuum duminical », « Alternanţe sonore », « Arpegii duminicale »), dar şi-a pus şi amprenta într-o zonă mult mai mare a postului ieşean, ca secretar general de redacţie şi, îndeosebi, ca şef al secţiei cultură-artă.

Ion Maftei-Flavus mai are un merit remarcabil : a aşezat necesitatea exercitării funcţiilor mai presus de o mare pasiune a sa, pentru care demonstrează înzestrare cu prisosinţă. Am aflat, din mărturisirile unui coleg de-al său, că scria poezie încă de prin 1954, dacă nu mai demult. Ei bine, a avut răbdare aproape cincizeci de ani să-şi termine misiunea de profesor (în toate planurile) pentru a se înfăţişa lumii şi ca publicist şi poet, prin intermediul unor volume ca « Singurătate publică », « Capăt de lume », « Noaptea tîrziu », « Umbra aşteptării », « Mâine », « Sufletul singur ».

Cum nimic pe lumea aceasta nu e întâmplător, Ion Maftei-Flavus s-a născut la Bogata (Baia), drept care toată viaţa dânsului s-a situat sub semnul bogăţiei sufleteşti, din care, cu o generozitate continuă, a dăruit şi tuturor celor cu care a comunicat, fie ca profesor, fie pe calea undelor...