Nu e Piaţa ca Euromaidanu’, nici „rezistentu’” ca „golanu’”

Pentru a înţelege/ argumenta pe deplin titlul acestor rânduri, este nevoie de două incursiuni în istoria recentă, pe meleagurile României, precum şi ale unei ţări vecine, şi anume Ucraina.
În 1990, în ţara noastră se înregistra manifestaţia-maraton din Piaţa Universităţii din Bucureşti, cunoscută şi sub numele de „Fenomenul Piaţa Universităţii” sau „Golaniada”. Desfăşurată între 22 aprilie şi 15 iunie, însumând, potrivit unor surse, aproape seară de seară în jur de 50.000 de oameni şi sfârşită doar în urma intervenţiei în forţă a autorităţilor, demonstraţia a fost, cel puţin până în zilele noastre, cel mai amplu protest după schimbarea regimului din decembrie 1989, prin numărul participanţilor, dar şi prin durată – 53 de zile. Din nefericire pentru manifestanţi, din fericire pentru cei aflaţi atunci la putere, protestul nu şi-a atins scopurile, acuza principală fiind aceea că noile autorităţi doar mimau democraţia şi că, de fapt, în decembrie 1989 avusese loc doar o rotaţie a cadrelor.
În 2013, pe 21 noiembrie, începe, la Kiev, fenomenul ce avea să fie supranumit „Euromaidan”, prin intermediul unui protest spontan faţă de decizia guvernului ucrainian de a suspenda procesul de pregătire pentru semnarea Acordului de asociere a Ucrainei cu Uniunea Europeană. În acest caz, amploarea şi perseverenţa manifestaţiei a dat roade:pe 1 decembrie, acelaşi an, Mîkola Azarov îşi dădea demisia din funcţia de prim-ministru, iar pe 22 februarie 2014, nu doar că era eliberată Iulia Timoşenko (ex-premier, închisă în urma unui proces taxat drept politic), dar preşedintele Viktor Ianukovici părăseşte Ucraina, interimatul funcţiei fiind asigurat de către Oleksandr Turcinov până la desfăşurarea alegerilor anticipate, care au avut loc în mai acelaşi an. Desfăşurarea ulterioară a evenimentelor din Ucraina e o altă poveste, pentru altă dată...
Ajungem în anul 2017 şi ne întoarcem în România. Pe 1 februarie, peste 3.000 de oameni protestează, cerând demisia executivului, după adoptarea, pe timp de noapte, a unei ordonanţe de urgenţă privind modificarea codurilor penale. Protestele au continuat, „vârful” lor fiind înregistrat trei zile mai târziu, când la manifestaţie au participat, potrivit unor estimări, circa 150.000 de oameni, stabilindu-se, astfel, un record;de notat, în acelaşi timp, că protestul din Capitală a fost „multiplicat” în nenumărate localităţi din ţară.
În cea de a 27-a zi de protest, numărul participanţilor s-a cifrat la aproximativ 5.000 de persoane. Nici susţinerea din provincie nu a mai fost ca la începutul mişcării. S-ar putea trage concluzia că, deşi condiţiile meteo devin tot mai favorabile, mişcarea se diluează. Deşi, dintre obiectivele anunţate iniţial de protestatari, s-au îndeplinit doar câteva, prin retragerea nefericitei ordonanţe 13 şi prin sacrificarea celui care deţinea portofoliul Justiţiei. Vom vedea ce va fi mai departe, deşi se poate deja prognoza stingerea protestului. Ceea ce ar fi de natură să demonstreze, încă o dată, că societatea civilă e departe de a se fi coagulat şi a fi devenit, cu adevărat, o forţă care să se poată opune puterii politice.