O săptămână la răcoare

Să râzi şi să plângi, în aceste zile, dacă urmăreşti imaginile în care fosta primă doamnă (a turismului românesc, desigur) Elena Udrea este plimbată în cătuşe, de la domiciliu la parchet, de la parchet la instanţă, de la instanţă la Parlament şi în final, din nou în arest. Transportul este gratis, asigurat de duba Poliţiei, cea cu grătar de sârmă oţelită la geamuri, aşa cum beneficiază infractorii cei periculoşi. Nu ştim dacă Elena Udrea merită un asemenea tratament. Este periculoasă, dar nu ştiu dacă ar putea răni pe cineva. Poate doar cu manichiura degetului mijlociu, atunci când acesta nu îi este ocupat cu alte gesturi obscene sau… mafiote. Mai lipseşte puţin şi prima blondă a ţării va fi adusă la audieri cu ghiulea legată de tocurile Gucci sau cu o botniţă din material rezistent, ca în filmele cu Hannibal Lecter. Eventual şi asta de firmă, ca să nu facă vreo alergie…
Una peste alta, românii au putut-o vedea în aceste zile contrastele politicii şi ale celor care şi-au făcut din asta o meserie. Iar Elena Udrea este exemplul cel mai elocvent. A râs şi a plâns, a ironizat şi a stat încruntată aşteptând verdictul colegilor parlamentari. Verdict care a fost unul rece şi nemilos, în ciuda unei pledoarii pentru feon în penitenciar. Deputaţii au putut afla astfel cum fosta blondă cu aere de divă de la Cotroceni a fost dezbrăcată şi lăsată fără sutien la intrarea în arest, zugrăvind în termeni extrem de plastici celula care-i va fi domiciliu pentru încă 30 de zile, cu buda turcească şi petul pe post de capac, pentru a ţine şobolanii la distanţă. Iar dacă la toate acestea deputaţii au rămas insensibili, cu siguranţă aveau un motiv să o facă atunci când Elena le-a vorbit despre lipsa uscătorului de păr după gratii. În ciuda votului de încuviinţare a urmăririi penale şi a arestării preventive, cu siguranţă că acest tablou sumbru le-a dat coşmaruri multor deputaţi, în special bărbaţilor. Unii, probabil că şi-ar fi dorit să fie acolo la momentul percheziţiei. Alţii, precum Traian Băsescu sau Emil Boc au fost chiar personal să o viziteze pe fosta colegă de cabinet, direct în celulă. Or fi ştiind ceva? Poate vor să se acomodeze cu peisajul? Nu ştim.
Nu e de râs însă. Dincolo de ironia şi răutatea, de-a dreptul, exprimate prin discursul Elenei Udrea, condiţiile din penitenciar ar trebui să sperie, cumva, pe oricine. Sunt sigur că nu toţi deţinuţii pot sta liniştiţi în celule să-şi scrie memoriile sau cărţi de drept internaţional precum Adrian Năstase, după cum nu toţi au parte de tratament preferenţial ca fostul patron al Stelei, spre exemplu, care voia să fie trimis la muncă silnică pe stadionul „regelui” Hagi.
În ciuda atitudinii jemanfişiste afişate de Udrea la plimbările ei în cătuşe, detenţia ar trebui să fie un motiv cât se poate de serios de reflecţie în zilele noastre, nu doar pentru parlamentari, ci şi pentru alte categorii de funcţionari plătiţi din bani publici, fie că vorbim aici de medici, profesori universitari sau secretari de primărie comunală.
Pe vremuri, elevii patriei erau plimbaţi cu şcoala la fabrica de pâine, la cea de mobilă sau duşi să viziteze închisorile în care erau aruncaţi comuniştii. Astăzi, la modul în care se fură în România, ajungem să gândim precum tribunul Vadim, care propunea la un moment dat ca toţi românii, dar în special aleşii neamului, să petreacă de bună voie câteva zile într-un penitenciar. Aşa, preventiv, ca să vadă ce-i aşteptă. Iar ca măsura să nu pară antieuropeană, ar putea fi îmbrăcată chiar într-un program social dedicat categoriilor vizate, denumit nu o săptămână la mare, ci o săptămână la răcoare…