Pălmaşii din lumea 2.0
Dimensiune font:
Ar fi mers şi un titlu de genul „Ce nu se vede în pozele de la Bucureşti ori la Uniunea Europeană” ori “Aurul din bălegarul Moldovei”, dar nu am vrut să epuizez lada cu zestre a ţăranilor din nord-estul ţării. Dacă nu aveţi bunici la ţară ori nu aţi mers niciodată desculţi prin colbul uliţelor tivite de scaieţi nu veţi înţelege dorul unei evadări dintr-un oraş tot mai mare şi tot mai obositor. Oamenilor crescuţi pe asfalt le este greu să priceapă ori să vadă culorile unei lumi care nu interesează pe nimeni, dar care totuşi trăieşte în fiecare din noi.
Citeşte şi Negocieri cu stăpânii amintirilor
Vrei să vezi cum arată România fără poleiala dată de expaţi, de multinaţionale ori de hainele de la UE? Trage o fugă până în cel mai apropiat sat în care luminile de la Bruxelles ori din altă capitală europeană sau de pe alt continent n-au ajuns. Dacă nu din curiozitate, măcar ca sport extrem, într-un week-end în care îţi poţi refuza moftul de a pierde vremea la o terasă în favoarea unui sprint cu bicicleta sau cu bolidul pe coclaurile din jur. Fii atent, te rog, la tot ce vei întâlni în cale – de la copii desculţi, la domnişoare cochete gătite în rochii cu sclipici, de la ţărani turmentaţi la bătrâne sfătoase care stau în poartă şi-i numără pe cei ce s-au întors de curând din Italia ori Spania şi se fudulesc cu noile cuverturi ori cu pozele de pe Facebook. Asta este prima imagine care te poate păcăli dând impresia că lumea nu o duce foarte rău. Este adevărat, se simte un aer de uşoară chiaburie iberică ori din altă naţie.
Citeşte şi Curajul schimbării la faţă
O uliţă sau două depărtare de centrul satului începe adevărata poveste şi poţi vedea chipurile nefardate ale ţăranului moldovean. Majoritatea au palmele crăpate de muncă, riduri săpate adânc, poartă adidaşii pe care nepoţii i-au aruncat şi blugii căpătaţi de la „ajutoare”. Sunt urmaţi îndeaproape de un iz de tutun stătut şi bere acră ori de „doagă” de la ultimul vin sorbit. Nu-i judeca, sunt oameni rupţi de muncă, pentru care câteva sute de lei este o avere. Îi vezi făcând lucrurile despre care doar la muzeu mai afli – sapă în gropile cu lut, adună balegă de pe drum ca să frământe chirpici, păzesc joienele de muşte ori adună caprele seara. La sărbători se ocupă cu decimarea godacilor care îşi dau obştescul sfârşit spre bucuria celor ce poftesc la şorici ori cu jupuirea mieilor care vor îmbelşuga mesele celor care, cu gura plină şi sătui, vorbesc despre lipsa de promovare a tradiţiilor care ne-ar putea aduce şi bani, şi faimă. Nu spun niciodată cine sunt cei care păstrează tradiţiile, care ştiu să cioplească fluierul cu care ar merita să fie huiduiţi cei care flutură planuri de aiurit comisarii europeni despre frumuseţea sălbatică a României. Vorbesc rareori despre greutăţile vieţii adevăratului ţăran fiindcă nu le cunosc ori au fugit mâncând pământul la primul glod pe care l-au bătut când au fost să-şi adune alegători.
Oricât nu ne-ar plăcea, este musai să recunoaştem că de acolo, din vatra satului, ne vine toată bogăţia interioară, de acolo ne hrănim cu ceea ce Europa spune mâncare sănătoasă, de acolo luăm lut pentru străchinile pe care alţii le vând pe sute de euro şi tot de acolo toarcem maramele cu care se mândresc inclusiv vedetele de la Cannes. Uităm de fiecare dată să recunoaştem valoarea bălegarului care a pus chirpicul pe firmamentul celor mai căutate case ecologice (de care multe ţări sunt mândre, mai puţin noi), uităm să ne închinăm stejarilor pe care îi hăcuim în schimbul creiţarilor de peste hotare şi trăim, zi de zi, blestemul unor dezrădăcinaţi care se plâng că străinilor nu le pasă de noi. Din păcate, nici nouă!
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau