Pasivitatea şi tăcerea afectează grav fiinţa naţiunii!

În mod mai mult decât evident – pe de altă parte, mai mult decât regretabil şi grav, prin urmările lesne de prognozat – societatea românească actuală este divizată în trei părţi, cât se poate de inegale, atât ca dimensiuni/procente, cât şi, mai ales, ca forţă.
În primul rând, avem segmentul celor care deţin puterea - şi aici mă refer la toţi politicienii, indiferent de culoare şi indiferent dacă ei sunt situaţi la vârf, în legislativ, executiv, sau în administraţiile locale -, alcătuit din personaje care, nu o să obosesc să subliniez, pun interesele personale, de grup sau partid mai presus de cele generale. Acestea fac şi desfac, mai întâi, legile, după bunul lor plac, apoi le aplică, demonstrând o consecvenţă demnă de o cauză (mai) bună, după acelaşi principiu. Cred că acest segment se situează la 1-2 la sută din populaţie.
În al doilea rând, există segmentul celor indignaţi, sătui şi revoltaţi de asemenea atitudini, care înţeleg să acţioneze, începând cu exprimarea poziţiei lor pe reţelele de socializare şi terminând cu participarea la diferite acţiuni de protest, precum marşuri, mitinguri etc. Din păcate, primul gen de acţiuni, constând în clamarea nemulţumirii pe internet, este majoritar, astfel încât, logic, nu prea are cum să frâneze ori chiar să stopeze definitiv tendinţele domniei bunului-plac, materializat de către primul segment. Nu mi se pare, luând în calcul datele existente, atât cele oficiale, cât şi cele ce se vehiculează prin culise, că această parte a populaţiei ar depăşi procentul de 5-6 la sută.
Pe cale de consecinţă, rămân cu mult peste 90 la sută dintre români care se însumează într-un segment pasiv şi tăcut. Nemulţumit şi el, dar fie preferând să-şi exprime resentimentele în gând, în şoaptă sau, cel mult, scrâşnind înjurături cu voce scăzută printre dinţi. Pasivitatea şi tăcerea, lipsa de reacţie mi se par a fi maladiile cele mai primejdioase ce afectează fiinţa naţiunii. Şi, dacă în cazul generaţiilor mai în vârstă există cumva circumstanţe atenuante ale acestui fel de atitudine, situaţia e diferită în cazul celor tineri. Dintre care mulţi nu realizează că în joc se află prezentul şi viitorul lor, şi se lasă seduşi de distracţii facile, de evadări iluzorii.
La finele săptămânii trecute, erau programate acţiuni de protest, concepute a se desfăşura sub sloganul „nu vrem să fim o naţie de hoţi”, şi vizând, în principal, exprimarea refuzului de faţă de intenţia celor aflaţi la putere de a modifica anumite legi privind justiţia, dar nu numai.
Tot la finele săptămânii trecute, era planificată o şedinţă a cabinetului, care, în mod aparent surprinzător, a fost amânată pentru astăzi, luni. Ar putea fi acesta un indiciu că, prin această amânare, cei aflaţi la guvernare au urmărit două obiective: 1. să nu inflameze şi mai mult opinia publică; 2. să ia „pulsul” protestelor, urmând ca, funcţie de amploarea participării la acestea, să acţioneze într-un fel sau altul.
Astăzi, bilanţul este făcut şi urmează să aflăm ce cale doreşte să impună Puterea