Pledoarie pentru zâmbet

 

Gata, de astăzi schimbăm foaia! Nu voi mai scrie despre sărăcie, voi ignora şi dispreţul cu care ne tratează zi de zi guvernanţii, iar peste scuipatul parlamentarilor cărora nu le pasă decât de ei şi de buzunarele lor voi trece o umbră de parfum, cu care îmi voi alinta obrazul înroşit de batista cu care mi-am şters lacrimile de furie.

Voi ignora şi ameninţările de viaţă grea, facturile tot mai mari la apă, gaz, electricitate, căldură şi alte angarale care m-au obligat să fac slalom nervos, să zâmbesc amabil când mintea îmi alerga după variante de împrumut sau să mă prefac că nu văd şomoiogul cu bani al vecinului valutist, care ştie totuşi să salute politicos în timp ce se scobeşte în dinţi. Părinţilor mei le voi trimite un gând cald şi mă voi preface că nu le văd tristeţea de pe chip când privesc, din când în când, la diplomele care arată pe unde mi-am tocit eu coatele, iar ei şi-au cheltuit din banii cu care poate ar fi dorit să-şi ofere şi altceva decât bucuria unei odrasle instruite la şcoli odată înalte, astăzi transformate în fabrici de şomeri.

Dorinţei mele de schimbare îi voi propune două variante: îmi cumpăr un rucsac şi o pereche de bascheţi (după care am tânjit în copilărie) şi mă transform în globe-trotter sau fac o regresie în timp şi redevin copil.

Prima variantă este foarte tentantă fiindcă mereu mi-au plăcut călătoriile. Mi-am dorit să cunosc oameni din alte locuri, obiceiuri şi culturi ale multor popoare, să-mi fac cât mai mulţi prieteni, alături de care să mă bucur cât mai mult timp. Şi apoi, nu-i chiar rău să fii globe-trotter. Faci sport, adică lupţi cu sedentarismul şi cu inerţia, nu ai nevoie de haine de fiţe, în lipsa cărora eşti catalogat calic, în ciuda unui anumit statut social, bani prea mulţi nu cheltui fiindcă te înscrii pe lista de adopţii a primăriilor din localităţile vizitate, iar ca sol de pace şi de prietenie, gazdele te hrănesc şi te culcă. Aş rezolva şi problema facturilor fiindcă nefiind acasă nu consumi, deci nu ai ce plăti, iar sărăcia devine doar un vis urât, de care alţii trebuie să aibă grijă şi să-l alunge.

Varianta de călător în jurul lumii nu-i de neglijat atunci când te-ai săturat de România. Poţi oricând să-ţi ascunzi scârba faţă de cei mari de la Bucureşti sub masca aventurierului, a purtătorului unui mesaj de pace şi de prietenie către toţi locuitorii lumii, transmis prin viu grai şi nu prin Facebook, şi cel mai important lucru, poţi vedea cum reuşesc multe state să aibă grijă de muritorii lor de rând. Singurul efort ar fi cel al mersului pe jos, dar care, până la urmă, aduce beneficii în planul sănătăţii, scăpându-ne de un lest organic despre care nutriţioniştii spun că ar fi rezultatul hranei nesănătoase. Eu aş spune că este doar mâncare de proastă calitate, dar ieftină.

Al doilea plan al dorinţei mele de schimbare ar avea la bază tot o călătorie, dar în timpuri trecute şi nu din motive de nostalgie, ci de experienţă netrăită. Aş vrea să mai fiu astăzi copil nu doar ca să scap de griji, ci ca să pot privi viaţa cu alţi ochi şi să învăţ lucruri care astăzi îmi lipsesc. În primul rând, aş da zilnic extemporal la „Experienţe de viaţă”, o materie inexistentă, dar care ar trebui inventată fiindcă dacă noi nu ştim, măcar să învăţăm de la alţii cum trebuie să trăim. Aş învăţa să deschid ochii mari înainte de a-mi arunca alţii cu praf în retină ca să mă orbească şi să aibă privilegiul de a-mi arăta, cândva, lumina, aş râde mai mult ca să ştiu mai târziu cum e să faci mişto de alţii, aş dansa şi aş fredona un imn al libertăţii personale, ca să nu fiu nevoită, peste ani, să joc după cum îmi cântă alţii.

Aş încerca să adun experienţe care să mă ajute să-mi împlinesc destinul şi să pot trăi o viaţă care să includă şi amintiri, nu numai planuri pentru un viitor incert. Viaţa este ceea ce trăim zi de zi şi poate a venit vremea să pricepem acest lucru şi să nu mai aşteptăm să ne schimbe alţii soarta. Noi înşine trebuie să ne fim soluţia.

 Maura ANGHEL