Primăveri în alb şi negru

 

Primul mărţişor pe care l-am primit era un coşar. Se legăna frumos de un şnur frumos, legat musai cu fundiţă. Era din metal emailat, mult mai modest decât al colegei de bancă, pe pieptul căreia stătea o lebădă miniaturală din sticlă. Tare frumoasă mai era şi tare mi-aş fi dorit să am şi eu una la fel. Când i-am mărturisit acest lucru, colega de bancă l-a scos din piept şi mi l-a pus în palmă – „Ia-l tu! Mie mi l-a trimis tata şi nu-mi place. Îşi aminteşte de noi doar la sărbători sau când vrea el”. Mi s-a strâns inima şi mi-am întors privirea către coşarul meu – îl primisem de la mama, care mă şi ţintuise lângă ea o seară întreagă pentru a aranja frumos mărţişoarele şi pentru a le răsuci în fundiţă şnuruleţul alb-roşiatic. Atunci am înţeles, pentru prima oară, valoarea simbolică a unui obiect, indiferent de cât de scump sau nu este – dacă e oferit din inimă este de neînlocuit!

În timp, colecţia mea de mărţişoare a crescut şi poate ar fi ocupat un loc mult mai mare astăzi dacă într-o zi nu aş fi împărţit-o cu câţiva copii care priveau cu jind către o tonetă de care nu îndrăzneau să se apropie fiindcă nu aveau bani. Le-am păstrat doar pe cele care erau impregnate cu unele trăiri şi amintiri de care nu mă voi despărţi niciodată. Unele sunt în alb şi roşu, altele sepia ori în alb şi negru, depinde în care etapă a vieţii mi-au fost oferite sau refuzate...

Legenda spune că în prima zi a primăverii ar trebui să avem sufletele deschise ca să putem primi căldura soarelui şi speranţa unui nou început, să ne putem bucura de renaşterea naturii. Odinioară, când mărţişoarele se agăţau cu drag în piept şi nu se trimiteau pe Facebook, aşa era. Bunicii mei chiar credeau în forţa simbolului şi ne-au învăţat şi pe noi să-l preţuim până când am văzut că nu pentru toţi este la fel de important şi că depinde şi de cel care oferă ori de la care aştepţi să primeşti.

Pentru cei mai mulţi, mărţişorul a devenit doar o rutină, un moment în care împarţi (sau nu) miniaturi pentru că „aşa se face”, nu pentru că „aşa simţi”. Dacă priveşti în jur, cei care au o astfel de atitudine tratează la fel şi persoanele din viaţa lor – distant, doar în propriul folos ori al afacerii pe care o conduc şi de puţine ori cu atenţie şi la cei care îi înconjoară. Pentru ei primăvara nu vine în nuanţe calde, ci în alb şi negru, aşa cum le vor fi şi amintirile peste ani, când vor fi întrebaţi care a fost cel mai frumos mărţişor pe care l-au primit sau oferit, iar „nu mai ştiu” este o posibilă variantă de răspuns, la fel ca şi cea mai tristă dintre toate „nu am avut cui să ofer”, care apare atunci când în jur nu mai este nimeni fie că s-au dus printre îngeri, fie pentru că i-ai alungat tu. Nu fiţi trişti, totul ţine de interpretare şi de cât îţi pasă de cei alături de care trăieşti şi cărora le-am pregătit câte un coşar, ca primăvara să le aducă noroc şi amintiri frumoase.

Maura ANGHEL