Primejdia lui „partidul sunt eu” nu e mai mică decât aceea a lui „statul sunt eu”
Dimensiune font:
Mai întâi de toate, un mic popas, foarte pilduitor, în istorie. În istoria Franţei, mai precis. Şi mai exact, în acea perioadă în care ţara respectivă s-a aflat sub conducerea lui Ludovic al XIV-lea.
Acesta a avut cea mai lungă domnie din istoria europeană – şi anume peste şapte decenii, urcându-se pe tron la vârsta de cinci ani, conducând direct din 1661 până la moarte. La 22 de ani, a declarat, fără putinţa de a fi contrazis, impunând: „vă dau poruncă să nu semnaţi nimic, nici măcar un paşaport, fără să-mi daţi raportul personal în fiecare zi...”. Aşa se face că, de la această vârstă şi până la sfârşitul domniei, coincizând cu moartea sa, a fost propriul său prim-ministru, bazându-se pe argumentul considerat, cel puţin de el, drept irefutabil, că „statul sunt eu”.
Au trecut peste trei secole şi jumătate de atunci. S-ar zice, judecând normal, că lumea – pe cale de consecinţă, şi statele – a evoluat, s-a democratizat, înlăturându-se, încet, dar sigur, umbrele absolutismului şi totalitarismului, ale bunului plac şi domniei unei singure persoane. S-ar zice, pentru că, în realitate, lucrurile nu stau câtuşi pe puţin aşa. Iar cu exemple care să argumenteze această afirmaţie ne confruntăm zilnic, pe diferite meridiane, dar, din păcate, şi în spaţiul european, care, prin vechimea şi civilizaţia sa, ar trebui să fie un model de progres, precum şi în imediata vecinătate a acestuia, dintre care cele ce se întâmplă, în această perioadă, în Turcia, sunt doar o probă...
E adevărat, în ziua de astăzi, nici un personaj – de regulă, din rândul politicienilor - nu mai are tupeul de a reitera, tranşant, declaraţia lui Ludovic al XIV-lea. Nu de la bun început!
Primul pas care se face pe această cale este aceea de a transmite, cât mai ferm şi mai convingător, mesajul „partidul sunt eu”. Iar apoi, când partidul X ajunge la putere, conducând un stat ori altul, urmările unui asemenea principiu sunt lesne de bănuit.
România, din păcate, nu face excepţie (nici) de la această regulă con/damnabilă, pentru că politicienii băştinaşi au învăţat de la confraţii lor, contemporani ori intraţi deja, nu neapărat ca exemple pozitive, în istorie, nu lucrurile bune, ci dimpotrivă.
Există, în fiecare formaţiune politică, organisme colective/colegiale de conducere. În mod normal, ele ar trebui să judece un lucru sau altul, o situaţie sau alta, şi să ia decizii, conform principiilor obiectivităţii şi majorităţii, iar nu după chipul şi asemănarea liderilor. Există, de asemenea, în fiecare formaţiune politică, instituţia purtătorului de cuvânt, care ar avea misiunea de a transmite mesajele şi hotărârile amintitei conduceri colective. În loc de asta, asistăm, aproape zilnic, la ieşirea la rampă a liderilor, care ţin, cu orice preţ, să se bage/să fie băgaţi în seamă, exprimându-şi opiniile – până la urmă, personale, netrecute printr-un for decizional democratic – despre orice şi oricând.
Cele ce se întâmplă, în această perioadă, la ALDE, dar şi PSD ori USR, constituie tot atâtea exemple în sprijinul afirmaţiei din titlu. Şi venind să erodeze, constant, o democraţie tot mai puţin de fond şi tot mai mult de formă!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau