Promisiuni de Ziua Tinerilor

 

Multe discuţii despre tineri se încheie, invariabil, cu sintagme de genul „Ce ştiu ei...”, „Pe vremea mea” sau „Dacă aş avea mai puţini ani...”, în ideea că imediat ce ai trecut de pragul adolescenței sau deja ești adult responsabil le știi deja pe toate și că oricând ai putea fi un model de bună practică pentru toți ce vor să aibă o viață împlinită. Că lucrurile stau și diferit o știm, după cum la fel de bine cunoaștem că sunt mulți tineri care ar putea fi modele impecabile pentru toți cei din jur, inclusiv pentru „părerologi” sau cei care și-au făcut o obișnuință din a face promisiuni.

Ieri a fost Ziua Tineretului, moment prea puțin marcat. Am văzut pe ici, pe colo câteva manifesări pentru ei, am auzit câteva promisiuni făcute pe la televizor și cam atât. Asta în timp ce peste tot puteai auzi cum s-au distrat românii de 1 mai la mare, la munte, câte tone de bere au băut, câte vagoane de mici au înghițit ori de cîte salvări a fost nevoie pentru a-i salva pe cei lacomi la mâncare și băutură. Despre tineri, mai răruț, deși ar fi multe lucruri frumoase de spus. De la olimpicii care cât de curând vor pleca la fazele internaționale ale concursurilor, de la studenții care se întrec în invenții ori de la cei care sunt printre primii la universități de top. Lucruri frumoase fac și cei care se dedicaă multor cauze în comunitățile în care trăiesc, care fac voluntariat și au rezultate remarcabile, dar de care nu știe nimeni fiindcă ei sunt prea modești ca să se laude. Sunt minunați și tinerii care au învățat să-și ceară și să-și apere drepturile, chiar dacă pentru asta trebuie să iasă în stradă, sunt fabuloși și cei care, aflați la început de drum în afaceri ne demonstrează cât de importantă sunt curiozitatea, dorința de a se depăși, inovarea și creativitatea.

Despre ei lumea vorbește mai puțin, însă lucrurile se schimbă când vine vorba despre promisiuni pe care nici cei care le fac nu mai cred sau despre chestiuni concrete pe care mai-marii țării ar trebui să le facă, dar uită. Lucrurile se mișcă foarte greu într-o țară în care tinerii nu sunt încurajați și deja vedem acest lucru prin exodul medicilor, prin goana către universități străine, prin atitudinea IT-iștilor care își caută de lucru doar peste hotare. Cum ai putea să le cere să rămână într-o țară unde nu sunt apreciați, motivați, căutați, într-o țară unde le este greu să-și facă o familie, un rost, unde traiul zilnic se asigură foarte greu?

Poate că lucrurile s-ar schimba dacă oamenii care fac promisiuni ar încerca să le și respectă și dacă ar încerca să facă un schimb de roluri cu cei pe care nu îndrăznesc să-i privească în ochi. Poate că ar fi mai bine dacă uneori ar renunța la atitudinile scorțoase și la propriile interese și ar acționa în sensul sprijinirii celor din jur, dar asta deja înseamnă o revoluție la nivel mental. O astfel de atitudine ar demonstra că îți pasă de cei lângă care trăiești și muncești și pe care ar fi bine să-i respecte, în caz contrar riscând să nu mai aibă cine să le vină la vot. Și nu de alta, dar parcă nu le-ar plăcea să-și mestece singuri gogoșile pe care le împrăștie acum peste tot...

Maura ANGHEL