Recep poate fi Suleyman la el acasă, dar nu în Europa!

Mulţi, prea mulţi lideri politici din UE şi SUA au crezut de cuviinţă să parafrazeze şi apoi aplice, fără nici un risc, o zicere care ar suna „te faci frate cu turcul până treci puntea”. E vorba, desigur, de o punte cu dublu sens. Pe un sens, pentru a permite acţiuni ofensive împotriva unor entităţi considerate a aparţine categoriei denumite, generic, „axa răului”, precum, pe rând, Irak, Iran ori, mai recent Statul islamic. Pe alt sens, şi mai nou, pentru a permite invadarea bătrânului continent de hoardele de refugiaţi din Siria (1.dar nu numai de acolo; şi 2.pentru mulţi, ipostaza de refugiat nu e altceva decât o acoperire).
Este adevărat, în toate vremurile şi între toate ţările s-au făcut compromisuri – în fond, pe asta e bazată politica (în afară de interesele personale şi cele de grup). Numai că aceste compromisuri trebuie să nu depăşească anumite graniţe. Mai ales când ai de a face cu politicieni care reprezintă, din ce în ce mai evident, primejdii pentru propria ţară şi pentru statele din jur, prin atitudini din ce în ce mai totalitariste. Şi aici se poate apela la o altă parafrază: „când îi dai nas lui Erdogan, el se suie pe divan”. Prin „divan” înţelegând, desigur, parlamentarismul şi democraţia...
S-a încheiat referendumul în urma căruia au fost sporite considerabil puterile celui aflat în jilţul prezidenţial al Turciei. Din păcate, consultarea s-a desfăşurat mai puţin sub semnele logicii, raţiunii şi, în cele din urmă, laicului, cât ale exacerbării elementului religios: unul dintre clericii susţinători ai lui Erdogan a clamat, pe timpul campaniei, că „ a vota da reprezintă o obligaţie islamică”. Ca şi în alte cazuri (să ne aducem aminte de cel al României), votul diasporei a fost decisiv. Ceea ce este anormal; cetăţenii străini pot vota, liniştiţi, orice aberaţii sau persoane vor muşchii lor, departe fiind de ţară şi, deci, la adăpost de derapaje şi orice fel de consecinţe nefaste ale acestui vot.
Cum pofta vine...votând, nici bine nu s-a încheiat acest referendum, şi Recep Erdogan s-a declarat pregătit să declanşeze altul, vizând reintroducerea pedepsei cu moartea - chiar dacă un da ca răspuns majoritar şi apoi aplicarea rezultatului ar fi sinonim cu excluderea oricărei şanse a Turciei de a mai intra în Uniunea Europeană!!!
Diferiţi oficiali la nivel înalt ai UE au început să-şi arate îngrijorarea – mult prea târziu! – faţă de rezultatul referendumului şi să exprime, dar nu destul de ferm sau condiţionat, avertismente liderului turc. A cere „consens naţional asupra amendamentelor constituţionale” după rezultatul consultării nu înseamnă decât e re-edita ştiuta situaţie a frecţiei la un picior de lemn. Mai de lăudat este poziţia unor politicieni germani, care au cerut sistarea negocierilor de aderare a Turciei la UE, suspendarea livrărilor de arme către aceasta, precum şi retragerea soldaţilor germani aflaţi la o bază pe teritoriul turcesc.
A-l pune la punct pe Erdogan sau a-l lăsa să facă tot ce doreşte nu e altceva decât alegerea între democraţie şi dictatură. Să sperăm că UE nu o va încuraja pe cea din urmă!