Relaţiile părinţi-copii, tot mai mult sub semnul crimei

 Dorian OBREJA

Relaţiile între cele două categorii amintite în titlul acestor rânduri nu au fost niciodată strălucite, inclusiv sau mai ales în familii nobile/domnitoare, dacă e să citim cu atenţie pagini de istorie, dar şi de mituri & legende.

Din ultima categorie pomenită, m-aş referi la Cronos, considerat de un sadism extrem, de vreme ce-şi devora copiii imediat ce aceştia veneau pe lume. Din punctul de vedere al personajului, motivaţia era una cât se poate de întemeiată: teama că vreunul dintre cei născuţi ar fi putut să-i ia tronul. Noroc de Zeus, care, adus la viaţă de către mama sa pe ascuns, a silit devoratorul să-i regurgiteze pe toţi cei înghiţiţi.

Revenind la început, aş sublinia că relaţiile respective, chiar dacă nu au strălucit totdeauna, niciodată nu au ajuns la un punct atât de jos şi de violent precum în prezent – mă refer la România, deşi nici pe alte meridiane şi paralele situaţia nu e cu mult mai roz. Şi tot aici ar mai fi de adăugat – şi subliniat! – că, în cele mai multe cazuri, motivaţia este cam una şi aceeaşi, trimiţând la materialism. Cum bine afirma un cunoscut publicist, pe busola celor mai mulţi români, indiferent de vârstă, punctul cardinal ce indica altădată nordul a fost înlocuit cu simbolul unei monezi, fie ea cea băştinaşă, dar, cu totul de preferat, reprezentând euro sau dolarul...

Dezagregarea familiilor reprezintă o altă cauză: în ţara noastră, aproape 100.000 de copii sunt ca şi abandonaţi, având părinţii plecaţi la muncă peste hotare, circumstanţe în care alegerea unor căi greşite (de a trăi, dar, iată, şi de a ucide!) este un rezultat absolut previzibil, cu un viitor tot mai îngrijorător.

Din comunicatele oficiale ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul infracţionalităţii, aflăm că, statistic, violenţa (extremă) a maturilor faţă de cei tineri predomină: astfel, în 2016, s-au înregistrat 34 de copii omorâţi şi 44 violaţi de proprii părinţi; în 2017, situaţia era încă şi mai rea, contabilizându-se 62 de copii victime ale omorului. Există, doar în ultima perioadă, aproape 1500 de inculpaţi trimişi în judecată pentru infracţiuni de violenţă în familie!

În acelaşi timp, suntem siliţi să consemnăm şi faţa cealaltă a subiectului, amintind, printre altele, de un recent triplu asasinat (victime, trei membri ai familiei de către care autorul prezumat – un copil – fusese crescut), uciderea unei bunici prin înjunghiere de către nepotul ei, de 9 ani, omorârea unei mame – cu lovituri de ciocan – de propriul fiu, de 13 ani (care a declarat că nu regretă fapta comisă), şi, în fine, tentativa unei fete de 12 ani de a-şi ucide părinţii (la îndemnul unui bărbat de care se înamorase); într-unul din cazuri, minorul criminal a afirmat că „Nu am vrut să-l omor. Am vrut doar ca tata să simtă acea durere pe care o simţeam eu atunci când mă bătea...”.

Potrivit unor scenarii, asistăm la un experiment care are ca scop disoluţia familiei (şi apoi a naţiunii – o familie mai mare, în fond...). Credem sau nu în asemenea scenarii, realitatea – din care am redat doar o foarte mică parte – devine din ce în ce mai sumbră!