Robotul „Piuliță” şi decaristul de la Bosanci

 

De câte te sfaturi ai nevoie ca să fii un premiant, indiferent de domeniul în care activezi? Ca răspuns la această întrebare s-au scris zeci de mii de cărţi în ultimii ani, s-au vândut la fel de multe, dar nu ştim mare lucru despre cât şi cum s-au aplicat ori dacă au avut rezultate. Cu siguranţă sunt importante şi ne place să credem că multe sfaturi le sunt oferite şi tinerilor în şcoală, că tot se fac cursuri de dezvoltare personală. Ca principiu, să ştiţi că nimic nu este nou, ideile sunt cunoscute, poate doar altfel aplicate şi dezvoltate sau prezentate în alt mod. Dacă vorbim despre succes, nicio carte nu îl va asigura atât timp cât nu îl dorim şi nu îl construim, iar temelia este asigurată de încrederea în propria valoare şi în dorinţa de a face lucruri mari. Uite aşa ne întoarcem din nou la educaţie şi la principiile solide pe care ar trebui să se sprijine. Am tot spus că şcoala are nevoie de profesori-mentori, nu doar de angajaţi ai Ministerului Educaţiei. Are nevoie de oameni care să le fie alături elevilor, să-i îndrume, să le dea şi sfaturi, dar şi câte o dojană (blândă, dar fermă) acolo unde este nevoie. Astfel tinerii vor şti să se valorizeze singuri şi vor învăţa că doar de ei depinde să le fie mai bine.

Două reuşite venite de la Suceava au demonstrat acest lucru. Un grup de elevi de la un colegiu foarte bun au câştigat premiul întâi la cea mai are competiţie de robotică din România şi vor duce, alături de alte două licee plasate pe aceeaşi poziţie, tricolorul în SUA, unde va avea loc etapa finală. Tinerii de care suntem mândri au realizat un robot, Piuliţă pe numele lui, care ar putea fi de mare ajutor pe un teren de tenis, la adunat mingi. Au muncit mult, suntem siguri, au dovedit pricepere şi atenţie la detalii şi s-au distrat, munca în echipă motivându-i şi provocându-i deopotrivă. Ei au avut alături profesori pentru care izbânda tinerilor ţine loc de orice medalie. I-au ajutat, i-au susţinut şi au dovedit că în şcoala românească sunt şi reuşite de excepţie, nu doar „perle la bacalaureat” şi nemulţumiri legate de reformele repetate.

Al doilea motiv de mândrie pentru Suceava este un adolescent din Bosanci, singurul care a obţinut media 10 din 17.000 de elevi din clasele a VIII-a, a XI-a, a XII-a şi a XIII-a care au susţinut probele simulării examenelor naţionale luna trecută. Băiatul este şi un abonat al podiumurilor olimpiadelor şi i se pare firesc să fie aşa. Nu vine din nicio şcoală de fiţe, nu are după el o cohortă de meditatori şi nici nu este rezultatul vreunui sistem de pile. Este doar un elev pentru care performanţa vine din cunoaştere aprofundată, din valorizare şi respect de sine şi din dorinţa de a nu pierde vremea, aşa cum mulţi dintre noi facem, dar nu recunoaştem. Privind la ei, încă mai am speranţe că şcoala românească nu a ajuns atât de rău pe cât se vorbeşte şi că putem paria pe educaţie ca tratament al lehamitei care îi cuprinde pe mulţi tineri care cred că valorile adevărate sunt în cu totul alte locuri decât sala de clasă. Pentru ei am o veste proastă – în niciun caz nu sunt cele vehiculate de tabloide ori de talk-show-urile ieftine.

Maura Anghel