Să înceapă bâlciul!

Mult vehiculata candidatură a lui Victor Ponta la prezidenţiale s-a concretizat, în cele din urmă. Anunţată mai întâi pe surse, apoi prin diverse informaţii de tip „teaser” venite din zona PSD, candidatura „micului Titulescu” la cea mai înaltă funcţie în stat a fost unul dintre multele motive, dacă nu chiar cel principal, al ruperii USL. Discuţiile pe această temă au fost deschise de perdantul Geoană, care, după episoadele tragi-comice cu „Mihaela, dragostea mea” şi flacăra violet, a aprins în PSD ideea unei candidaturi proprii a social-democraţilor, văzut, pe bună dreptate, cel mai mare partid din ţară. Aceasta după ce o parte dintre pesedişti cochetaseră cu ideea unei susţineri pentru independentul Oprescu, idee care s-a văzut, mai târziu, că nu a avut decât darul de a conserva bruma de imagine pentru cel mai tânăr premier al ţării, în confruntarea din noiembrie. Ce s-a întâmplat însă la Consiliul Naţional lărgit al PSD de la Craiova ar trebui să le dea de gândit competitorilor politici şi mai cu seamă celui venit din partea liberal-democraţilor. În ciuda întârzierii cauzate de vizitele în localităţile calamitate de ploi, care, slavă Domnului, nu putem bănui că au fost regizate în vreun fel, apariţia lui Victor Ponta pe scena Sălii Polivalente de 5.000 de locuri – apropo, oare ieşenii când vor avea şi ei una la fel? – a fost una cât se poate de abil şi minuţios regizată. Tănăra şi charismatica primăriţă Olguţa Vasilescu şi-a jucat pe deplin rolul de gazdă, în vreme ce Gabriel Oprea sau „Abramburica” Andronescu i-au netezit lui Ponta intrarea „neprevăzută” în scenă, pentru o lansare care părea să a se anunţa una fără candidat.
Spontan dar nu haotic, abil şi cu subînţeles pe alocuri, discursul lui Ponta a trasat oarecum liniile la spre care se va îndrepta propria sa campanie electorală şi, implicit, bătălia de ansamblu pentru fotoliul de la Cotroceni.
Dacă prin pliantele împărţite în sală se puteau distinge atacuri directe la adresa lui Traian Băsescu, în condiţiile în care lansarea a avut loc la exact doi ani de la referendumul pentru demiterea acestuia din funcţie, discursul său a avut de toate, de la autocritica plimbărilor cu barca la inundaţii, la trimiteri cu caracter economic şi accente naţionaliste, dar diferite de stilul Vadim Tudor. Nu au fost uitaţi nici foştii parteneri de alianţă, unde atenţia este canalizată spre singurul candidat care se anunţă redutabil în această cursă, Klaus Iohannis. Deja, mesajele lui Ponta privind apartenenţa la religia ortodoxă şi faptul că familia sa este la a „n”-şpea spiţă de român get-beget au fost catalogate ca un atac direct asupra neamţului liberal. Nu ştim câţi dintre români sunt interesaţi astăzi de astfel de nuanţe şi detalii. Cert este că, dacă până nu demult candidatura lui Victor Ponta la Cotroceni părea o pălărie mult prea mare pentru faţa lui de copil mare, s-a dovedit că un aparat politic bine pus la punct şi avid să revină la putere „până la capăt” poate face din actualul premier un candidat de temut. Cel puţin pentru personajele anunţate până acum în competiţie.