Să înceapă bâlciul!

default

Dimensiune font:

| 31-07-2014 07:00

Mult vehiculata candidatură a lui Victor Ponta la prezidenţiale s-a concretizat, în cele din urmă. Anunţată mai întâi pe surse, apoi prin diverse informaţii de tip „teaser” venite din zona PSD, candidatura „micului Titulescu” la cea mai înaltă funcţie în stat a fost unul dintre multele motive, dacă nu chiar cel principal, al ruperii USL. Discuţiile pe această temă au fost deschise de perdantul Geoană, care, după episoadele tragi-comice cu „Mihaela, dragostea mea” şi flacăra violet, a aprins în PSD ideea unei candidaturi proprii a social-democraţilor, văzut, pe bună dreptate, cel mai mare partid din ţară. Aceasta după ce o parte dintre pesedişti cochetaseră cu ideea unei susţineri pentru independentul Oprescu, idee care s-a văzut, mai târziu, că nu a avut decât darul de a conserva bruma de imagine pentru cel mai tânăr premier al ţării, în confruntarea din noiembrie. Ce s-a întâmplat însă la Consiliul Naţional lărgit al PSD de la Craiova ar trebui să le dea de gândit competitorilor politici şi mai cu seamă celui venit din partea liberal-democraţilor. În ciuda întârzierii cauzate de vizitele în localităţile calamitate de ploi, care, slavă Domnului, nu putem bănui că au fost regizate în vreun fel, apariţia lui Victor Ponta pe scena Sălii Polivalente de 5.000 de locuri – apropo, oare ieşenii când vor avea şi ei una la fel? – a fost una cât se poate de abil şi minuţios regizată. Tănăra şi charismatica primăriţă Olguţa Vasilescu şi-a jucat pe deplin rolul de gazdă, în vreme ce Gabriel Oprea sau „Abramburica” Andronescu i-au netezit lui Ponta intrarea „neprevăzută” în scenă, pentru o lansare care părea să a se anunţa una fără candidat.
Spontan dar nu haotic, abil şi cu subînţeles pe alocuri, discursul lui Ponta a trasat oarecum liniile la spre care se va îndrepta propria sa campanie electorală şi, implicit, bătălia de ansamblu pentru fotoliul de la Cotroceni.
Dacă prin pliantele împărţite în sală se puteau distinge atacuri directe la adresa lui Traian Băsescu, în condiţiile în care lansarea a avut loc la exact doi ani de la referendumul pentru demiterea acestuia din funcţie, discursul său a avut de toate, de la autocritica plimbărilor cu barca la inundaţii, la trimiteri cu caracter economic şi accente naţionaliste, dar diferite de stilul Vadim Tudor. Nu au fost uitaţi nici foştii parteneri de alianţă, unde atenţia este canalizată spre singurul candidat care se anunţă redutabil în această cursă, Klaus Iohannis. Deja, mesajele lui Ponta privind apartenenţa la religia ortodoxă şi faptul că familia sa este la a „n”-şpea spiţă de român get-beget au fost catalogate ca un atac direct asupra neamţului liberal. Nu ştim câţi dintre români sunt interesaţi astăzi de astfel de nuanţe şi detalii. Cert este că, dacă până nu demult candidatura lui Victor Ponta la Cotroceni părea o pălărie mult prea mare pentru faţa lui de copil mare, s-a dovedit că un aparat politic bine pus la punct şi avid să revină la putere „până la capăt” poate face din actualul premier un candidat de temut. Cel puţin pentru personajele anunţate până acum în competiţie.  
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Mizerabilul nostru sistemul educaţional a eşuat definitiv!
25/11/2019 01:00

    Dan M.BREZULEANU     După ştiinţa celor cu aplecare către aritmetică şi după adevărul faptelor, preşedintele a fost ales nu ieri, ci in chiar primul tur de scrutin ...

Bietele pensii ale nesimţiţilor speciali
17/07/2019 23:00

Arta de a-i păcăli pe toţi cei care te inconjoară este acceptată şi funcţionează nu doar in politică. Altfel, nu-mi explic cum, de atata vreme, mii de cetăţeni pot incasa, cu sprijinul unor legi stra ...

Pantofii mortului lăcomos
27/04/2019 14:09

Îi poţi intalni, astăzi, pe unde mai puţin te aştepţi. Îi recunoşti după umerii bătătoriţi de atata impins la căruţele unor guvernări ruinoase. Angrenaţi in campanii electorale, de a ...

Eram liberi, dar ne-au venit salvatorii
22/07/2018 07:30

 În ţara acesta in care, zi de zi, fotbalul pare mai ostenit, mai dezorientat ca un politician şi mai nestatornic decat o madamă, Politehnica Iaşi a izbutit să rămană un brand. Şi nu unul oar ...

Domnule preşedinte, daţi-i afară pe toţi!
05/05/2018 12:00

Consiliul Judeţean Iaşi, care păstoreşte cum ştie, sau cum poate mai bine Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi, s-a luptat şi a reuşit chiar să facă unele lucruri declarate, altădată, impos ...

Ca Vasile Roaită, cu mâna pe sirenă
08/02/2018 00:00

Politica se transformă, din ce in ce mai mult şi sub privirile strivite de spaimă ale celor ivolucraţi, intr-un tribunal de execuţie doctrinară. O mascaradă menită a asigura, in cazul nostru, tranziţia ...

Colb peste Moldova
24/01/2018 00:00

Acolo de unde sufletul romanului şi-a astampărat mereu setea de cultură şi de blajinătate, unde istoria, zvacnind cindva de prin toate ungherele, s-a cuibărit definitiv in braţele unui mare ideal naţion ...

Liberce? Egalicum? Fraternicând?
18/01/2018 04:00

Vremea premierilor cu capul acoprit cu bască din mucava şi scuipand seminţe a apus. Asta am inţeles eu din caznele fonetice ale domnilor imbuibaţi cu social-democraţie, ale pururi perdanţilor liberali de ...

Atelierul de sfeteriseală şi curăţat caziere
11/01/2018 00:00

Cand caţiva prieteni din lumea normală mi-au cerut să le povestesc ce se intamplă cu reforma fiscală şi alte asemenea treburi nelumeşti din ţară, au rămas cu un zambet delirant in colţul gurii... Cum ...

Ne-a cântat cucul în pungă
16/12/2017 07:00

Soarta banilor noştri, botezată buget, a trecut prin comisiile parlamentare cu o grabă nemaiintalnită de la iuţeala caravanelor electorale care, mai ieri, starneau imaginaţia şi colbul de pe uliţele mol ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei