Scrisoarea de sub brad

Maura Anghel

Astăzi mi-am propus să vorbesc despre bucuria darului şi nu doar fiindcă vine Crăciunul, ci pentru că aşa am simţit când m-am uitat în jurul meu. Am lansat multe campanii dedicate copiilor şi toate au fost foarte bine primite, iar oamenii au oferit ajutor. De această dată nu a mai fost vorba despre bariere sociale, despre mofturi sau orgolii politice ori academice, ci doar de fericirea pe care au trăit-o când i-au văzut pe cei mici primind cu bucurie darurile.

În România noţiunea de fundraising este confundată cu pomana, însă în străinătate este o normalitate. Există evenimente anuale care adună mii de oameni în jurul unei cauze, se adună fonduri substanţiale pentru rezolvarea unor probleme, sunt susţinute persoane aflate într-un moment de cumpănă. Puţini ridică din sprânceană când primesc invitaţii şi tare bine ar fi să fie şi la noi la fel. Mai avem încă de lucrat la capitolul „încredere” şi „responsabilitate”, dar şi la seriozitate. Oamenii se mobilizează greu , iar unii confundă campaniile umanitare cu cele de debarasare. Nu judecăm pe nimeni, dar poate ar trebui spus că Raiul se face dăruind din inimă, nu din obligaţie. Departe de mine gândul mustrării aşa că mai bine despre copilărie să vorbim şi despre bucuria pe care o simţim de fiecare dată când ne alăturăm celor mici.

Mi-ar plăcea să văd campanii şi mobilizare în fiecare zi, nu doar de sărbători. Sunt mulţi copii sărmani, pentru care portocala primită în dar de Crăciun este un dar nepreţuit. Sunt mulţi elevi frumoşi şi cu drag de carte care aproape plâng atunci când primesc caiete şi cărţi. Sunt şi tineri care nu au nevoie de sprijin de subzistenţă, ci de susţinere pentru competiţii academice de mare angajament. Cei mai mulţi nu cer aproape niciodată ajutor, deşi au mare nevoi. Primesc cu drag ce li se oferă şi zâmbesc larg atunci când sunt strânşi în braţe. Ei bine, sunt sigură că prin ei vom reuşi să schimbăm gândirea şi, peste ani, fundraisingul să nu mai fie asociat cu pomana, iar cei care pot dărui să facă acest gest din inimă şi din propria voinţă, nu doar pentru că au fost invitaţi şi le-a fost jenă de refuze. Şi pentru că tot vine Crăciunul, vă invit să vă amintiţi care a fost cel mai mare dar pe care l-aţi primit şi să multiplicaţi bucuria oferindu-le şi celor din jur măcar un zâmbet dacă nu mai mult. În primul rând vă veţi face vouă un cadou când veţi înţelege că suntem prin fire nevăzute şi că orice gând, bun sau vrăjmaş, se întoarce mereu la cel care l-a trimis. Priviţi-vă atent în ochi, luaţi-vă în braţe copiii şi faceţi un legământ cu inima voastră că niciodată nu veţi (mai) confunda bucuria darului cu orgoliul pomenilor.