Se pregăteşte eutanasierea masivă a bătrânilor?

În 2011, printre cele mai abjecte măsuri luate de un regim de foarte tristă amintire portocalie, s-a numărat ceva numit neutru – „reorganizarea sistemului spitalicesc”, denumire sub care se ascundea intenţia reducerii numărului de spitale, în condiţiile în care acestea şi aşa nu erau suficiente, măsura afectând în special persoanele bolnave din localităţile mici, unde au fost efectuate modificările. Conform planului iniţial, din cele 435 de unităţi sanitare cu paturi care existau la acea dată, 182 trebuiau „reorganizate”, dintre care 111 – comasate, iar 71 – reprofilate în cămine pentru bătrâni sau centre de permanenţă.
Din păcate, la acea vreme, societatea civilă nu a protestat aşa cum ar fi trebuia, aşa încât planurile guvernanţilor de atunci au putut fi puse în aplicare în cele mai multe locuri şi cazuri, în unele situaţii reuşindu-se, ulterior, re-deschiderea unităţilor puse pe linie moartă din considerentul unor economii pe care trebuia să le suporte populaţia, în circumstanţele în care cei mai mulţi politicieni trăiesc într-un lux rezultat din contactul lor „magic” cu banii publici.
În sfârşit, nu are rost să mai insist asupra subiectului, cel puţin acum. E de subliniat că, până la urmă, şi transformarea unor unităţi sanitare în cămine pentru bătrâni ar fi fost o măsură cât de cât bună. Dacă nu ar fi fost concepută în aşa fel, încât să reprezinte doar o ticăloasă temporizare a desfiinţării, în fapt, a acestor unităţi. Şi nu oricând, ci după ce în ele apucaseră se să adăpostească oameni în vârstă fără posibilităţi materiale sau rude care să-i ajute...De precizat că, după 4 ani de când avusese loc reorganizarea, mai puţin de o treime fuseseră transformate în aziluri. Pe cale de consecinţă, cei dornici – de fapt, siliţi! – să ocupe un loc sunt puşi pe o listă de aşteptare până se eliberează unul, cu speranţa că vor trăi până atunci.
Din ce în ce mai des şi în mai multe locuri din ţară vin ştiri conform cărora asemenea cămine pentru bătrâni sunt desfiinţate sau în iminent pericol de a avea această soartă. Desigur, pe hârtie, pentru nişte birocraţi, nu e nicio problemă să desfiinţeze obiective de acest fel, sub acelaşi veşnic pretext – nu sunt bani (bine că sunt pentru altele...). Dar, în realitate, o astfel de desfiinţare echivalează, în unele situaţii, cu eutanasierea celor internaţi acolo. Şi încă nu imediată, ci în ceva timp scurs fără un acoperiş deasupra capului, fără mâncare şi fără asistenţă medicală.
Politicienii băştinaşi se mândresc că România e membră UE, împăunându-se cu meritul că ei au făcut posibilă accederea. Ar trebui să le fie ruşine pentru multe aspecte care ne fac incompatibili cu UE, printre care şi felul în care statul are grijă de generaţia vârstnică, îndeosebi de cei fără posibilităţi materiale. Un proverb spune, cu înţelepciune: „cinsteşte-i pe bătrâni, căci şi tu vei fi bătrân”. Cine nu procedează astfel, poate fi definit ca nevrednic de cinste!