Şi copilul din Poiana cu Schit moare dacă nu plânge!
Dimensiune font:
Scriam, în urmă cu aproape trei luni, inclusiv sub imperativul titlu „să salvăm împreună Poiana cu Schit”, rânduri menite a sensibiliza, în opinia mea, factori de decizie în privinţa unui subiect, tot în opinia mea, de interes şi, în acelaşi timp, de urgenţă. Mai subliniez că am abordat subiectul, în acea perioadă, nu o dată, ci în două rânduri. Şi adaug că, din dorinţa de a vedea cumva că se mişcă lucrurile, mi-am depăşit atribuţiile de jurnalist. Adică nu m-am limitat doar la a scrie şi publica, ci am trimis link-ul cu articolele respective, plus câteva rânduri de explicaţii, la acele adrese – instituţii locale sau centrale – unde eram sigur, în teorie, că vor găsi audienţă, ecouri palpabile.
Pentru cei care nu ştiu despre ce era/este vorba, precizez că mă refeream la un loc de basm, numit Poiana cu Schit - pentru că adăposteşte ruinele unui lăcaş religios, din secolul 14 , dar şi zeci de statui de mari dimensiuni, realizate în cadrul unor tabere de creaţie care s-au desfăşurat înainte de 1989.
Din păcate, ca multe dintre lucrurile făcute „înainte”, şi acesta a fost abandonat, lucrările de artă menţionate, ca şi aproape întreg perimetrul poenii fiind acoperite atât de intens cu vegetaţie, încât imaginea duce cu gândul la templele găsite în junglă de către exploratori.
Tot din păcate, dar mai grav, deşi există o legislaţie care obligă instituţiile să ia în seamă sesizările formulate pe adresa lor, şi încă într-un anume interval de timp, s-a dovedit, şi de această dată, că teoria este bună, dar practica ne omoară. O singură excepţie, cu atât mai notabilă cu cât ea s-a materializat sub semnele unei promptitudini şi amabilităţi remarcabile. Am fost invitat, îndată după apariţia articolului, de către cel care conduce Direcţia judeţeană pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural, care mi-a declarat că instituţia de care răspunde are deschiderea de a se implica în rezolvarea subiectului, numai că, din nefericire, nu există solicitarea obligatorie din punct de vedere legal din partea autorităţii pe raza căreia se află obiectivul. În speţă, este vorba de Consiliul local al comunei Grajduri. Dorind să fiu consecvent şi să dau o mână de ajutor, am trimis către primăria localităţii vreo două e-mailuri. Ca şi în celelalte cazuri amintite mai sus, nu am primit niciun răspuns. Parcurgând site-ul instituţiei respective, nu am găsit nicio intenţie legată de Poiana cu Schit, preferându-se propunerea construirii unei cabane şi a unor căsuţe, în condiţiile în care în poiana numită existase o cabană, abandonată şi, ulterior, căzută pradă focului!
Să ai pe teritoriul comunei un asemenea obiectiv, de natură a atrage nenumăraţi turişti – de unde chiar posibilitatea creării unor locuri de muncă sau a vânzării unor produse artizanale sau de alt fel, şi să nu te zbaţi pentru a-l readuce în circuitul turistic mi se pare ceva greu de înţeles şi chiar mai greu de iertat.
În ciuda indiferenţei cu care m-am confruntat până acum, încă mai păstrez o speranţă că se va găsi cineva să audă şi acţioneze.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau