Sindicatele – un călcâi al lui Ahile pentru angajaţi
Dimensiune font:
Condiţiile meteo din ultima vreme, adică precipitaţii mai multe (benefice pentru natură), au prilejuit constituirea circumstanţelor necesare creşterii ciupercilor, dar şi al apetenţei pentru a deveni membru de sindicat, respectiv pentru înfiinţarea de sindicate acolo unde nu erau. Cum se explică oare cele din urmă fenomene? Cât se poate de simplu, ele trebuie puse în legătură cu mult vehiculatul – dar şi controversatul/ contestatul – proiect de salarizare. Cum mulţi angajaţi sunt nemulţumiţi de veniturile pe care ar urma să le primească (şi aici mă simt întristat de credulitatea unora, care uită că, mai întâi, proiectul trebuie să devină lege, apoi să se găsească bani pentru aplicarea ei etc.), aruncă vina asupra unor lideri sindicali consideraţi a nu fi fost suficient de bătăioşi pentru a susţine cauza categoriei cu pricina, sau chiar asupra propriei persoane, prin rămânerea în afara unui sindicat, care, cel puţin teoretic şi formal, ar intermedia exprimarea unor doleanţe, dacă nu chiar impunerea lor.
Până în 1990, în ţara noastră existau aproximativ 8 milioane de angajaţi, dintre care circa 7,5 erau membri ai unicului sindicat din acea vreme. Două decenii mai târziu, numărul celor dintâi scăzuse la aproape jumătate. Cât despre numărul sindicaliştilor, e greu de estimat. Potrivit organizaţiilor de acest fel, ar fi aproximativ 2,5 milioane. Dar e greu de crezut, dat fiind că, în cel mai cumplit moment pentru bugetari, octombrie 2010, după anunţarea de către sinistrul tandem Băsescu-Boc a reducerilor salariale cu 25 la sută, sindicatele abia au reuşit să adune, la un miting, câteva zeci de mii de participanţi.
Aceleaşi sindicate care, în 1990, au preluat patrimoniul fostului UGSR, printre care conturi cu peste 300 milioane dolari, peste 50 de case de cultură şi 19 cluburi, 17 case de odihnă şi tratament, 34 de sedii, 344 baze sportive şi multe altele. Aceleaşi sindicate care au fost trambuline de propulsare pentru personaje precum Miron Mitrea sau Victor Ciorbea, sau au favorizat/favorizează unor lideri câştiguri de multe mii de euro pe lună (într-un caz, 7.500!).
Deşi conducătorii acestor organizaţii susţin că, în România, gradul de sindicalizare (estimat la 50 la sută) este bun, în comparaţie cu ţări precum Germania (38 la sută), SUA, Franţa sau Spania (8 la sută), se „uită” că important nu e atât numărul membrilor unei asemenea structuri, cât forţa ei, care, în Occident, este partener cu drepturi egale în dialogurile şi înţelegerile cu autorităţile guvernamentale ori patronatele şi nu se trece peste cuvântul lor în întocmirea legilor care privesc/afectează sindicaliştii.
Din păcate, în România, sindicalismul, care ar trebui să fie o forţă, a fost discreditat (inclusiv prin afacerile unor lideri) şi a intrat în derizoriu. Aşa se face că, acum, dictaturii politicului şi patronatelor nu mai are cine i se opune. şi, din păcate, nici pentru viitor nu sunt perspective de revenire la normalitate...
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau