Social-democraţii ieşeni, cu un ochi la „ciolan” şi cu altul la „cioban”?

Dorian OBREJA

După cum aflăm din comentariile specialiştilor în ştiinţe politice, încă din 1960, odată cu apariţia cărţii „Sfîrşitul ideologiei”, scrisă de Daniel Bell, s-a pus diagnosticul intrării societăţii contemporane într-o epocă postideologică, consemnîndu-se etapa sfârşitului competiţiei dintre capitalism şi socialism.

Spre deosebire de alte cazuri, în cel al subiectului respectiv, teoria este confirmată pe deplin de practică. Şi pe alte meridiane, dar, desigur, şi în România, unde, în ceea ce priveşte formaţiunile politice – respectiv membrii lor – putem vorbi despre aproape orice, dar nu şi despre ideologie ori doctrină (la modul concret, nu declarativ). În atari circumstanţe, crearea unui soi de vid trebuia, de urgenţă, stopată, drept care spaţiul rămas gol a fost umplut cu pragmatism, uneori peste măsură.

Evenimentele recente de pe scena politică ieşeană constituie un argument puternic în favoarea afirmaţiilor de mai sus.

Rezumând, o publicaţie locală prognoza, vineri dimineaţă, o „şedinţă furtunoasă” a Consiliului Local şi un posibil „boicot împotriva primarului Mihai Chirica”. 24 de ore mai târziu, o altă publicaţie formula concluzia eşuării ipoteticului boicot, considerând că edilul-şef îi „vrăjise” pe unii consilieri social-democraţi, acţiune materializată într-o victorie (e drept, de etapă...) înregistrată în faţa liderului judeţean al partidului cu pricina. După alte câteva zeci de ore, a fost făcută publică şi reacţia celui din urmă personaj amintit, care, în sinteză, se decisese a face curăţenie în partid şi să instituie în acesta – mirobolantă exprimare – „momentul zero de reconstrucţie”. Dacă se va reuşi sau nu în această ambiţioasă întreprindere, rămâne de văzut, poate chiar în următoarele alte zeci de ore.

Una peste alta, ceea ce constata, cu îndreptăţită îngrijorare, în urmă cu aproape un secol, Mircea Eliade, anume „nu cred că există ţară în lume în care să se fi consumat atâtea energii pe tărâmul politicii de partid”, rămâne pe deplin valabil, din păcate la capitolul nociv, şi astăzi. Pentru că, logic, utilizarea unei mense cantităţi de energie pentru domeniul pomenit (însemnat pentru anumite grupuri) apoape că nu mai lasă energii pentru alte domenii, cu mult mai importante pentru toată lumea, precum administraţia, în cazul nostru.

Pragmatismul pe care îl menţionam la începutul acestor rânduri se manifestă cumva sub semnul lui Ianus, adică având două feţe. Una îndreptată către „ciolan” (a se citi interese materiale, personale, de grup sau de partid), şi alta către „cioban” (a se citi liderul unei formaţiuni politice, la nivel local sau central); adevăratele probleme încep şi se acutizează însă când în unul şi acelaşi partid acţionează, în direcţii contrare, doi sau chiar mai mulţi păstori ai mioarelor...

Grija noastră, dar mai ales a celor ajunşi consilieri locali ori judeţeni, cred, nu trebuie să fie îndreptată nici spre interese personale şi persoane, oricare ar fi ele, ci către multele probleme ale Iaşului, rămase nerezolvate sau expediate, tocmai din prea multul timp şi prea multele energii alocate politicii.