Tăcerea nu e de aur, ci de plumb, iar plumbul otrăveşte (I)

Pentru acei dintre dumneavoastră care au fost în neplăcuta situaţie (glumesc, desigur) de a rata prima parte a acestui mini-serial, situaţie ce se poate rezolva, oricum, intrând pe arhiva Evenimentului, am să fac o sinteză.
Subliniam că proverbul „tăcerea e de aur” se regăseşte în spaţii şi timpuri extrem de diferite, lucru care ar pleda în favoarea validităţii şi universalităţii sale, citând, democratic şi echidistant, şi autori care contraziceau zicerea cu pricina, menţionând că „trăim într-o societate de o asemenea complexitate încât a te resemna sau a rămâne în colţul tău silenţios nu poate, în nici un caz, să genereze nici siguranţă, nici confort, şi cu atât mai puţin aur...”.
După re-memorarea punerii în temă, e timpul să notez că, personal, sesizez, în actuala perioadă, adică de vreo două decenii încoace, şi prognozez, pentru cel puţin încă un deceniu, un paradox , considerând cu totul anormal – ba chiar contraproductiv şi uneori încă mai rău, nociv – ca într-o epocă în care mijloacele de comunicare s-au înmulţit până unde nu ne-am fi închipuit, locurile acoperite de ele sunt cam pe tot globul, iar viteza lor îndreptăţeşte utilizarea termenului de „în timp real”, comunicarea să fie din ce în ce mai seacă, mai formală sau, precum bomboana pe colivă, mai absentă.
Să încerc aducerea unor argumente din practica zilnică. Probabil că mijloacele de comunicare cele mai folosite sunt mediate de către telefonia mobilă. Aceasta permite aproape orice, de la simple conversaţii, la trimiterea de fişiere mai simple sau mai complexe (texte plus imagini), conectarea la internet şi, de aici, accesul la reţelele de socializare. În 1978, una dintre primele companii de telefonie mobilă avea circa 2.000 de abonaţi; trei decenii mai târziu, doar posesorii de aparate posesori ai aparatelor din generaţia „4G” erau în număr de peste 200 de milioane; conform unor date, deja în 2014, numărul utilizatorilor de comunicaţii mobile (de fapt, mai corect spus de cartele active) l-a depăşit pe acela al oamenilor, de 7 miliarde. Cât priveşte numărul celor care folosesc reţelele de socializare, doar cea mai populară dintre acestea înregistra, acum doi ani, 1,39 miliarde oameni, cifră depăşind populaţia celei mai mari ţări, China, care avea, la acea dată, doar 1,38 milioane de locuitori.
E dificil de presupus unde se va ajunge – cu numărul de celulare, cu viteza, capacitatea şi posibilităţile lor. Dar nu asta mă preocupă. Ci, cum subliniam mai sus, faptul că evoluţia tehnică/tehnologică în formele comunicării pare a fi contrabalansată de o involuţie în fondul acesteia. Ne mulţumim, impardonabil şi, nu de puţine ori, cu consecinţe majore şi grave în zona alienării, cu un bip, cu a vedea doar dacă X sau Y (în unele cazuri, rude apropiate, prieteni dragi...) este sau activ pe o reţea de socializare, îi trimitem, presaţi de timp, un emoticon-şablon. Socializăm, dar nu comunicăm, ceea ce ne avertizează că fenomenul înstrăinării dintre noi este din ce în ce mai accentuat. Deocamdată, încă este şi reversibil. Dar nu pentru multă vreme!