Un om motivat/motivant tot timpul

 Dorian OBREJA

 

Aceste rânduri trebuie să înceapă cu o întoarcere în timp, în urmă cu peste patru decenii.

Un prestigios critic şi universitar ieşean tocmai îşi susţinuse doctoratul, având drept îndrumător pe o distinsă academiciană. Ca de obicei, după momentele solemne care aveau în prim plan intervenţiile doctorandului şi docentului, apropiaţii celui dintâi şi cu „eroii principali” ne-am întâlnit puţin mai la vale de Universitatea „Cuza”, într-un loc ales pentru desfăşurarea tradiţionalei agape. Care a început şi a durat ceva timp într-o atmosferă atât de sobru-academică, încât chiar şi... academiciana dădea vădite semne de plictiseală. I-am sugerat celui aflat lângă mine să trimită pe cineva pentru a-i aduce acordeonul, la care cânta la fel de bine ca şi cu vocea. După oleacă de codeală – de, eveniment şi participanţi cu ştaif! -, m-a ascultat. Şi bine a făcut, căci, mai apoi, prestaţia sa strălucitoare s-a dovedit benefică, înveselind spiritele şi transformând totul în ceea ce trebuia să fie, adică într-o adevărată sărbătoare.

Cel aflat atunci lângă mine, deşi fusese şi a continuat să fie sufletul multor petreceri, nu s-a dedicat, însă, punerii în valoare a înzestrării de a cânta. Pagubă pentru domeniul muzical? Poate da, dar, indubitabil, câştig pentru cel literar, în care, pe parcursul deceniilor trecute de la acea întâmplare, Ioan Holban – căci despre el este vorba – a devenit un nume cu greutate şi prestigiu.

Mai întâi (fără ca această expresie să însemne o ierarhizare) în calitate de critic literar, mărturie fiind cele 16 cărţi, dintre care un loc extrem de important îl ocupă cea intitulată „Literatura română de azi”, şi prin volumul uriaş de muncă (desfăşurat timp de aproape 3 decenii, materializat în circa 35.000 de pagini), dar şi prin consistenţa a ceea ce a rezultat.

Apoi, ca lider al unor instituţii însemnate pentru cultura ieşeană şi română, amintind aici ipostazele de redactor şef al revistei „Cronica”, director, timp de un deceniu, al Teatrului Naţional „V.Alecsandri” şi îndeplinirea aceleiaşi funcţii, în ultimii 12 ani, la Teatrul „Luceafărul”.

O asemenea biografie profesională nu avea cum să nu fie răsplătită cu numeroase distincţii, culminând cu Ordinul naţional „Serviciul credincios”, în grad de cavaler, „pentru realizări artistice remarcabile şi pentru promovarea culturii”.

Crezul unei astfel de biografii (în acelaşi timp, „secretul” reuşitelor sale) este definit chiar de către Ioan Holban, pe parcursul unui interviu, atunci când declară că „sunt un om motivat tot timpul pentru ceea ce fac; pentru teatru, în primul rând, care e ocupaţia mea acum, şi pentru pasiunea mea, pentru citit şi scris”.

Aş încheia adăugând, ca unul care îl ştie de atâta vreme, că este nu doar motivat, ci şi motivant, argumentele fiind de regăsit în palmaresul „zonelor” culturale pe care le-a condus şi conduce, în debutul, afirmarea şi consacrarea a nenumăraţi scriitori...