Urcaţi în vagoane!

 

Dan HAŢEGAN 

„Dacă într-o zi de marţi un ministru a putut lua trenul pentru o vizită de lucru în alt oraş, la fel, un primar ar putea folosi mijlocul de transport în comun în drumul copiilor spre şcoală sau să bată la pas, fără antemergători, parcurile, locurile de promenadă, dar şi porţile de intrare în oraş ori staţiile de taximetrie”

Pentru directorul general al CFR, un anume domn Chiper (al cărui nume nu-ţi spune nimic, dacă nu îi dai o căutare minuţioasă pe Google), ziua de marţi s-a dovedit una total ghinionistă. Şeful său pe linie directă, în speţă, ministrul Stroe de la Transporturi, numit în funcţie de nici o săptămână în locul unui alt nume cu rezonanţă, dl Cuc, a avut proasta inspiraţie să călătorească de la Bucureşti la Deva cu trenul. De ce o fi ales calea ferată şi nu maşina de protocol, cu girofar şi coloană oficială, nu ştim. Cert este că alegerea ministrului s-a dovedit una prost inspirată pentru domnia sa şi, aş îndrăzni să spunem, una inspirată pentru societate. Aceasta prin prisma faptului că trenul ministeriabil a avut o întârziere de vreo oră, motiv pentru care şeful de la Transporturi a decis schimbarea din funcţie a directorului general de la Căile Ferate. Nu spunem acum că ne bucurăm de necazul omului. Trenuri întârziate au fost şi vor mai fi la CFR, sperăm, noi, cât mai puţine. Că acum s-a nimerit dl Chiper la mijloc, ghinionul lui.

În buna tradiţie românească însă, descoperim astfel de probleme şi facem caz de ele doar atunci când afectat este vreun ministru sau vreo rudă de-a acestuia. Astăzi, ministrul Felix Stroe a descoperit faptul că, într-o perioadă fără zăpezi, fără şine de cale ferată încovoiate şi dilatate de caniculă, un traseu Bucureşti-Deva are întârziere de o oră. De asemenea, ministrul s-a arătat ofuscat de mizeria din Gara de Nord. Noi, unii, îl invităm să treacă mai des pe acolo, poate şi la ceas de seară, să vadă că pe băncile de aşteptare nu ai loc de aurolaci. Mai mult, l-am ruga să nu vină cu maşina de serviciu şi nici cu şoferul personal, ci să încerce să ia un taxi. Din Gară sau de la Aeroport, e cam aceeaşi hoţie, cu aceeaşi pălărie. Căci, până la urmă, şi reglementarea activităţii de taximetrie tot de d-sa ţine. Mai mult, i-am lansa chiar invitaţia, dacă tot vrea să vadă mizerie, să facă o vizită până la Gara Iaşi, doar pentru a vedea discrepanţa dintre corpul învelit în sticlă şi oţel, confortul de care beneficiază funcţionărimea Regionalei şi spaţiile mizere şi austere, chiar dacă proaspăt renovate, în care sunt siliţi să aştepte călătorii plătitori de bilete.

Situaţia de la Transporturi am putea-o extrapola, cu voia dumneavoastră, şi în alte domenii de activitate precum Sănătatea sau Educaţia, unde înghesuiala, mizeria, şpaga şi birocraţia au mânjit demult halatele albe, făcând totodată legea în spaţii care, teoretic, ar trebui să constituie unităţi etalon pentru o naţie civilizată. Ne dăm seama însă de toate acestea şi lansăm ample dezbateri atunci când persoane publice sau rudele acestora sunt direct afectate, nu şi în restul zilelor din an.

Mergând mai în profunzime, problemele de la nivel naţional le putem găsi în instituţiile şi serviciile publice locale. Privim cu nonşalanţă cum într-un Iaşi îmbâcsit de maşini şi de semafoare din 50 în 50 de metri am ajuns să facem două ore dintr-un capăt în altul, când, în mod normal, distanţa nu ar trebui să-ţi ia mai mult de 15 minute. Ne mirăm de praf şi de alte particule în suspensie când maşinile de salubritate se găsesc să ude străzile pe ploaie şi la ore la care oraşul este împânzit de oameni în alergare la şcoală, la locul de muncă sau cu afaceri în dulcele şi din ce în ce mai poluatul târg.

Iar exemplele ar putea continua cu grădiniţele, parcurile de joacă sau locurile de agrement. Este utopic să credem că toate aceste probleme pot fi rezolvate peste noapte. Dar, să cobori măcar din când în când din turnul de fildeş şi să dai nas în nas cu aerul rânced al realităţii poate fi un exerciţiu util, fără eforturi supraomeneşti. Iar dacă într-o zi de marţi un ministru a putut lua trenul pentru o vizită de lucru în alt oraş, la fel, un primar ar putea folosi mijlocul de transport în comun în drumul copiilor spre şcoală sau să bată la pas, fără antemergători, parcurile, locurile de promenadă, dar şi porţile de intrare în oraş ori staţiile de taximetrie. Prin urmare, tuturor, edili, miniştri, diriguitori de programe şi de ţară, le spunem doar „Urcaţi în vagoane!”. Că e vorba de tren, tramvai sau autobuz, ar putea fi o călătorie care chiar să merite!