Vremea privitului în oglindă

Aura de neamţ bonom a lui Klaus Iohannis începe, uşor, uşor, să fie înlăturată de ultimele mişcări politice ale acestuia. Dacă până nu demult se limita la postări firave pe reţelele de socializare, în care îşi dădea cu părerea despre evenimentele politice, preşedintele şi-a luat în serios rolul de parte a puterii executive conferite prin Constituţie. E drept, a beneficiat şi de absenţa din peisaj a premierului Victor Ponta, aflat în convalescenţă prelungită în Turcia şi, mai presus de toate, urmărit penal într-un dosar de care bănuim că locatarul de la Cotroceni sau apropiaţii domniei sale nu sunt chiar străini. Pe acest fond, am asistat zilele la declaraţii dure la adresa şefului de la Palatul Victoria, căruia îi cere demisia în presa occidentală. Aceasta după ce, anterior, îl validase ca premier interimar pe cumătrul coleg de alianţă cu Ponta, generalul Gabriel Oprea. Adevărata bombă a venit însă în ultima zi a sesiunii parlamentare, când un cvorum strâns cu arcanul al Camerelor reunite a votat în favoarea numirii lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia Serviciului de Informaţii Externe.
Nu ştim încă resorturile care au stat la baza acestei nominalizări din partea preşedintelui Iohannis. Putem bănui doar că aceasta nu a avut în vedere doar experienţa ieşeanului în calitatea sa de tartor peste spioni, de membru în diverse guverne şi chiar de şef peste unul dintre ele, care a intrat în conştiinţa recentă a românilor ca premierul cu cel mai scurt mandat din istorie. Abia această ultimă ipostază este cea care a inflamat spiritele în parlament şi în coaliţia guvernamentală. Căci, dacă despre experienţa lui Ungureanu în diplomaţie şi în domeniul serviciilor de informaţii nu suntem în măsură să facem aprecieri, ne punem unele semne de întrebare cu privire la susţinerea politică acordată acestuia la votul de acum două zile.
Pentru aducere aminte, USL şi-a făcut un titlu de glorie din debarcarea Guvernului Ungureanu, în aprilie 2012. Mai mult, PSD a sărbătorit, cu câteva luni în urmă, trei ani de la acel moment, în încercarea de a le aduce aminte liberalilor împotriva cui au luptat şi cu cine s-au aliat. Prin urmare, era lesne de anticipat că nominalizarea lui Ungureanu, dincolo de lipsa cadrului procedural, a consultărilor ori a negocierilor mai mult sau mai puţin secrete, reprezenta o „broască” mult prea greu de înghiţit pentru social-democraţi. Cât priveşte „interesul naţional” invocat de Gabriel Oprea şi de UNPR, acesta începe să-şi arate deja adevărata dimensiune, prin campania de racolări de partiduleţe de buzunar şi de parlamentari, unii chiar dintre colegii de coaliţie. Singurii care jubilează deocamdată rămân liberalii, care, deşi pozează în câştigătorii votului de învestire pentru Mihai Răzvan Ungureanu, s-ar putea să aibă parte de o victorie „a la Pirus”, în care beneficiile le vor trage alţii. Nu de alta, dar s-ar putea ca la un moment dat să fie nevoiţi să urmeze sfatul fostului lider Crin Antonescu, acela de a se uita în oglindă înaintea luării unei decizii politice.