Zadarnic şi trist curg banii europeni pe Bahluiaşi...

Ştire de actualitate: „Primele trei vaporaşe ale... vor fi lansate la apă în această săptămână – este vorba despre primele trei din cele şapte, cumpărate de Primăria...pentru transportul public în comun, care vor fi introduse mai întâi în teste. Consilierii locali au înfiinţat, marţi, Administraţia portului...”. Nu vă faceţi iluzii, informaţia nu se referă la Iaşi. Peste tot unde sunt trei puncte, trebuie citit Timişoara...
Altă ştire, de o actualitate care durează, deja, de mult prea mult timp: la Iaşi, pe apa dintre malurile betonate în zona cuprinsă între Podu de Piatră şi Tudor Vladimirescu, plutesc gunoaie, se scaldă câinii (de companie sau comunitari), iar pe sub poduri îşi duc traiul, aşa cum pot, oameni ai străzii.
Mare diferenţă, nu-i aşa?, între cele două tablouri. Parcă, sau poate sigur, ele aparţin unor epoci foarte diferite. Chiar unor secole diferite.
N-am să obosesc niciodată să spun cât de mult iubesc Iaşul, cât de mult mi-aş dori (precum, în mod cert, covârşitoarea majoritate a locuitorilor săi) ca el să se afirme şi în prezent şi să aibă şanse pentru viitor pe măsura gloriosului său trecut. Numai că, asta e, Iaşul nu e o noţiune abstractă, nu e un personaj, ci o sumă de oameni, iar cele ce se întâmplă (ori nu!) cu el depind de un procent din această sumă, mai precis de cei aleşi, o dată la patru ani, pentru a-l conduce, gospodări, face mai frumos şi mai prosper. Şi, odată ce conştientizăm acest adevăr, lucrurile încep a se complica, a bate pasul pe loc, a înregistra ciudăţenii (termen mai delicat pentru inginerii financiare & comisionări).
Iubind Iaşul, visez cu ochii deschişi la cum ar putea arăta el. Iar, câteodată, chiar şi scriu ceea ce visez. Aşa cum s-a întâmplat în urmă cu vreun deceniu şi jumătate, când comiteam editorialul intitulat „Să transformăm Bahluiul într-o Senă”. În asemenea circumstanţe, normal că m-am bucurat, câţiva ani mai târziu, când s-a luat decizia betonării malurilor râului ş.a.m.d. Pentru regularizarea celor 11 km care străbat municipiul, s-au investit circa 9 milioane de euro, dintre care aproximativ 80 la sută – fonduri de la UE. Dacă aş avea cum, aş invita câţiva oficiali de la Bruxelles să vadă cum arată astăzi măreţul obiectiv. Şi sunt convins că aş auzi, în mai multe limbi, exclamaţii deloc măgulitoare. Termenul de „gârlă”, utilizat de către un coleg de breaslă pentru a descrie Bahluiul actual, mi se pare extrem de adecvat. Şi, în acelaşi timp, într-o contradicţie flagrantă cu planurile sau promisiunile megalomanice ale unor politicieni, care ne prezintă viziunea s.f. a unui curs de apă navigabil şi mărginit de nenumărate spaţii de distracţie şi sport.
Deocamdată, singura certitudine este că pe apa Bahluiului (versiune modernă a celei a Sâmbetei) curg bani europeni. Iar după alegerile locale, vor pluti, stârnind admiraţia lumii şi atrăgând mulţimi de turişti, bărcuţe făcute din afişele electorale...