GALERIE FOTO Fotbaliştii de la CSM Politehnica Iaşi s-au reunit azi la Stadionul „Emil Alexandrescu”
Dimensiune font:
Fotbaliştii de la CSM Politehnica Iaşi s-au reunit azi la Stadionul „Emil Alexandrescu” pentru un antrenament bazat în principal pe alergări uşoare. Au fost prezenţi 22 de jucători pe care antrenorul Flavius Stoican s-a bazat în prima parte a campionatului (Kelava, Koşelev, Axinte, Târnovanu - portari, Bosoi, Taciuc, Ștefănescu, Danale, Cioinac, Sin, Cristea, Frăsinescu, Moldovan, Pedro, Mihalache, Chelaru, Jagodinskis, Kizito, Gavrilă, Cisse, Bădic şi Panţîru - jucători de câmp). Au lipsit motivat Qaka (este aşteptat diseară), Jo (va ajunge abia luni, din Brazilia, din cauza decalării unor zboruri), dar şi Platini s-ar putea să scape de amenda de 250 de euro anunţată pentru întârzierea la reunire. Moisi (va fi împrumutat) şi Tiago au participat la antrenament, dar al doilea jucător menţionat, împreună cu Spătaru şi Vremea au negociat azi rezilierea contractelor cu CSM Poli Iaşi, în timp ce luni vor fi purtate discuţii pentru prelungirea angajamentelor lui Mihalache, Sin, Cioinac şi Jagodinskis, angajamente care expiră în vară.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau