Se aşterne colbul peste proiectele futuriste ale Iaşului
Dimensiune font:
* viceprimarul municipiului Iaşi, Radu Botez, a prezentat ieri principalele măsuri menite să decongestioneze traficul din oraş - pasarele şi poduri de-a lungul Bahluiului, proiecte estimate la 55 milioane de lei, precum şi stadiul Autostrăzii A8 - Târgu Mureş - Iaşi
Vara aceasta, Primăria Municipiului Iaşi a demarat mai multe parteneriate de colaborare cu autorităţile române în ceea ce priveşte gestiunea unor lucrări peste cursurile de apă care traversează municipiul Iaşi, care sunt în administrarea statului român. Proiectele vizează crearea unei moderne căi de comunicaţie, cu implicaţii în dezvoltarea regională a zonei, fluidizarea traficului, creşterea siguranţei utilizatorilor, micşorarea timpilor de parcurs, scăderea poluării la toate nivelurile în zonele tranzitate în prezent şi scurtarea legăturilor rutiere.
În cazul în care se va ajunge la aceste subtraversări la poduri, intersecţiile din Tudor Vladimirescu sau Podu Roş s-ar decongestiona, iar fluxul de maşini va putea înainta cu uşurinţă fără a mai staţiona la semafor. „Am o mare neclaritate în ceea ce priveşte diferitele avize pe care trebuie să le obţinem noi, cei din Primărie, pentru aceste poduri şi pasarele pe care dorim să le construim. Pentru aceste pasaje rutiere din zona Podu Roş nu am primit aviz de la Apele Române. La fel s-a întâmplat şi cu podul din zona Cicoarei, care ar fi urmat să fluidizeze traficului dinspre Miroslava spre oraş, în felul acesta scăzând şi numărul de maşini şi de pe bulevardul Nicolina, dar nici pentru respectivul proiect nu am primit avizul de la Apele Române”, a declarat Radu Botez.
Fără avize de la Apele Române
Construirea podului peste râul Bahlui este unul cu patru benzi carosabile, proiectat peste râul Bahlui, între strada Sarmisegetuza şi stradela Sofia Nădejde, care ar urma să faciliteze traficul auto şi pietonal între zona cartierului Alexandru cel Bun şi zona Cicoarei. Potrivit viceprimarului Botez, cei de la Apele Române şi-au motivat refuzul de a da avizele necesare cu faptul că legislaţia actuală, în ceea ce priveşte cursurile de apă, nu permite construcţia podurilor în felul dorit de către primărie.
„Însă, după cum se poate vedea la podul acesta din Podu Roş, nu ar afecta cu absolut nimic, nu avem nici măcar stâlpi în albia râului. Totodată, avem o problemă şi cu avizul de la Cultură, pe care nici astăzi nu l-am obţinut, spunându-se că nu se mai vede Palatul Culturii odată cu ridicarea acestei pasarele. Sunt absolut nişte lucruri absurde. Dorinţa noastră este să ridicăm aceste pasaje pentru a fluidiza traficul - în felul acesta va scădea şi poluarea la toate nivelurile în zonele tranzitate, dar şi pentru a da oraşului o notă nouă de arhitectură”, a precizat Radu Botez.
Viceprimarul a specificat că la proiectarea acestei lucrări s-a ţinut cont de foarte multe elemente, printre care şi modul în care poate fi afectată albia râului Bahlui, dar lucrurile au fost mereu favorabile. Timpul de execuţie - dacă se vor primi avizele necesare începerii acestor lucrări, ar fi între 18 şi 24 de luni, potrivit viceprimarului Botez. „Sunt studii de fezabilitate făcute. Până nu obţinem avizele, nu putem merge mai departe. Nu va fi simplu, dar asigurăm ieşenii că nu vor exista blocaje rutiere în perioada desfăşurării lucrărilor”, a spus acesta, menţionând totodată că în cursul zilei de astăzi (ieri – n.r.) se aşteaptă un alt răspuns din partea celor de la Apele Române.
Şansele reduse de a primi bani pentru autostradă de la Uniunea Europeană
„Noi considerăm o prioritate, alături de alte proiecte, şi această autostrada A8 - de la Ungheni la Târgu Mureş. Am dori să nuanţăm modul în care construcţia acestei lucrări va începe - elementul principal pentru această autostradă este circulaţia dinspre Iaşi spre Târgu Frumos. Aceşti 40 de km se fac într-o oră, iar toată lumea ar fi bucuroasă să îi facă în 15 minute. Consider că această autostradă s-ar putea - în anumite limite, bineînţeles, autofinanţa. Absolut oricine ar fi de acord să plătească 10 lei de la Iaşi la Târgu Frumos, în felul acesta existând bani de autofinanţare, dacă nu vom găsi alte fonduri”, a declarat Botez. Acesta a mai precizat că şansele de a primi bani de la Uniunea Europeană pentru autostradă sunt reduse, dar că acest lucru nu împiedică începerea lucrărilor.
„Această autostradă nu poate fi finanţată din fonduri europene - toată axa care era la un moment dat finanţabilă, nu a mai reprezentat o prioritate pentru Europa odată cu începerea războiului şi a problemelor din Crimeea. De aceea, trebuie să vedem cum putem, cu banii proprii, să finanţăm această autostradă. Există bani la ora actuală, la nivel guvernamental, care pot fi folosiţi pentru construcţia acestei autostrăzi, speranţele noastre sunt ca în 2019 să fie finalizat studiul de fezabilitate şi vom avea grijă să fie bani prevăzuţi în bugetul pe anul 2019 pentru această autostradă”, a spus Botez.
Acesta a mai adus în discuţie şi alte proiecte pe care municipalitatea le are în vedere în perioada următoare, precum construcţia unei săli de sport în Iaşi, dar şi construcţia unei clădiri pentru operă. „O serie de proiecte care vor fi foarte vizibile şi vor îmbunătăţi imaginea oraşului Iaşi”, a precizat Radu Botez. Florentina SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau